Se scriu multe cărţi, unele de calitate, altele mai puţin bune, certă este bogăţia ofertei pentru cititor. Acest fapt reprezintă un avantaj pentru pasionatul de lectură experimentat, dar o capcană pentru începător. Trebuie sa fii foarte atent când alegi un titlu şi să ai informaţii, cât mai avizate, despre autor. Cu toate că editurile au ajuns la o saturaţie a titlurilor semiobscure, şi prin libării de cele mai multe ori cititorii lipsesc, iată că anumite zone culturale nu sunt acoperite. Valorile din orice domeniu, trecute în anonimat, nu fac cinste unui popor, care ar trebui să promoveze calitatea şi profesionalismul. O astfel de personalitate, uitată prea repede de publicul românesc – nu şi de Grigore Constantinescu – este mezzo-soprana Iulia Buciuceanu. Ne este cunoscută predilecţia muzicologului Grigore Constantinescu pentru domeniul teatrului liric, iar ideea reconstruirii unor valori uitate este cu atât mai admirabilă.
Grigore Constantinescu este un nume de referinţă în muzicologia românească. În calitate de profesor de istoria muzicii şi muzicolog cu numeroase premii şi distincţii, putem avea certitudinea că volumul de faţă este alcătuit de o personalitate competentă să abordeze subiectul.
În 2011, la editura Dinasty Books Proeditura şi Tipografie srl, a apărut cartea Iulia Buciuceanu, portret în dialog cu Grigore Constantinescu. Ideea alcătuirii monografiilor în dialog este inedită, şi compunerea “într-o suită de portrete care alcătuiesc povestea unei vieţi” cu siguranţă va fi apreciată de pasionaţi.
Abordarea metodei sub formă de reportaj conferă dinamism şi viaţă ideilor. Citind, ai impresia că asişti la o discuţie între doi prieteni, însă, în calitate de cititor, nu te simţi exclus. Monografiile clasice au o glacialitate a informaţiei, avem impresia că informaţiile sunt furnizate de undeva din afară, şi că se discută despre o personalitate, nu despre o persoană. Meritul muzicologului este că a găsit o manieră interesantă de a recompune viaţa sopranei, intervenţiile sale fiind scurte, incitante pentru interlocutor. Dialogul sporeşte veridicitatea informaţiilor şi surprinde detalii. Întâmplările au viaţă şi parcă se desfăşoară în faţa ochilor noştrii.
Lucrarea este alcătuită din 10 capitole cu titluri sugestive: Să ne cunoaştem mai bine, Tamara, George, Mihai, Anii de aur ai tinereţii, Debutul la Operă, Descoperind valorile prin luptă, Rolurile mele, Ce a fost după concerte, turnee?, Cei din jur, Argument şi Epilog. Putem împărţi volumul în prezentarea vieţii personale şi profesionale. În argument, scriitorul explică necesitatea apariţiei unei cărţi despre mezzo-soprana Iulia Buciuceanu şi prezintă pe scurt maniera de lucru (documentarea de la sursă sau intervievarea solistei). Grigore Constantinescu stabileşte o relaţie apropiată de cititor încă din argument, când stilul este confesiv. Reordonarea dialogului de pe înregistrare pentru fluenţa discursului, ca metodă de lucru este folosită cu siguranţă de toţi autorii unor astfel de cărţi. Grigore Constantinescu şi afirmă. Iată că iubitorul de muzică de operă intră în laboratorul de creaţie al muzicologului.
Paginile volumului pot fi un ghid pentru tinerii cântăreţi de canto, care vor să îmbrăţiseze o carieră în operă. Pe lângă înformaţiile despre tehnica de cânt vocal şi studiu, din experienţele mezzo-sopranei se pot trage concluzii importante pentru alegerea mentorului potivit şi construirea rolurilor.
Evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică pentru o expunere logică a informaţiilor. Iulia Buciuceanu povesteşte momente fericite şi triste din viaţa sa. Răutăţile nu sunt prezentate cu ranchiună, ci pentru a face cunoscut cititorului dificultăţile prin care poate trece un interpret. Suntem obişnuiţi să judecăm aspru şi rece reprezentaţia unui cântăreţ de pe scenă şi uităm faptul că greutatea cortinei nu-i separă de oamenii de rând şi nu-i protejează de greutăţile vieţii.
Întrebările autorului permit Iuliei Buciuceanu povestirea într-o manieră cursivă şi detaliată. În capitolul Rolurile mele, autorul intervine mai des, cu remarci pertinente şi importante. Fotografiile şi documentele prezentate în carte, introduc cititorul în atmosfera specifică deceniilor trecute.
Iulia Buciuceanu îşi schiţează un autoportret ghidată de Grigore Constantinescu în capitolele: Să ne cunoaştem mai bine, Anii de aur ai tinereţii, Debutul la Operă. Remarc modestia şi cumpătarea în folosirea termenilor de autoapreciere, calităţi rare pentru o solistă de operă. Mezzo-soprana se prezintă atipic pentru scena teatrului liric, unde în general, orgoliile sunt mari: nu e rău aşa cu “corecturi”…Nu eram perfectă! Ce dacă aveam din născare voce? Mai aveam de învăţat! (pag. 93). Sunt evocaţi profesorii: Mansi Barberis, Petre Ştefănescu Goangă, corepetitori, regizori, colegi care i-au marcat cariera.
Capitolul Rolurile mele, este valoros pentru că abordează o problemă importantă a interpreţilor de operă: construirea personajelor interpretate. Iulia Buciuceanu discută pregătirea muzicală şi actoricească, insistând asupra studierii temeinice a partiturii generale. Cunoştinţele muzicologului despre arii, tehnică vocală, roluri şi avantajul că a urmărit aceste spectacole, îi permit să pună exact întrebările care furnizează cititorului informaţii importante şi inedite. La fel, trebuie apreciată la Iulia Buciuceanu memoria numelor şi faptul că i-a amintit pe toţi.
Cartea despre Iulia Buciuceanu este scrisă într-un stil publicistic elevat. Prezentarea evenimentelor poate fi privită ca o retrospectivă a vieţii muzicale de operă între anii 1950- 1980. Sinceritatea, dragostea pentru muzică, răbdarea de a aminti episoade bune şi rele din viaţă, capacitatea de a nu învinovăţi, de a se destăinui, toate completează portretul mezzo-sopranei. Este necesar ca publicul să-şi reamintească solişti de referinţă, pentru interpretări etalon şi termeni de comparaţie.
Am acceptat aceste convorbiri ca să-mi privesc în linişte viaţa şi trecutul, şi ce mi-a fost drag – muzica (pag. 151).
Silvia- Roxana Maierean
Anul IV - muzicologie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu