Concursul Internaţional de vioară „Ion Voicu”

Dublu eveniment la Filarmonica ieşeană

În această seară am audiat concertul de închidere a stagiunii 2008-2009 la Filarmonica de Stat Moldova din Iaşi. Acest concert marchează începutul Concursului Internaţional de vioară Ion Voicu, pentru că el îi are ca protagonişti pe laureaţii primei ediţii, doi tineri violonişti extrem de talentaţi.

Spectacolul a fost prefaţat de un discurs al directorului instituţiei, profesorul şi violonistul Bujor Prelipcean, discurs în care a mulţumit organizatorilor şi sponsorilor concursului, în special Primăriei Municipiului Iaşi, actualului Primar – Gheorghe Nichita – care a avut o contribuţie semnificativă în realizarea acestui eveniment deosebit. A mulţumit de asemenea publicului şi a asigurat continuitatea Filarmonicii în sediul actual. A invitat spectatorii să asiste la concurs. A mai adăugat că oraşul Iaşi este un mediu cultural potrivit pentru un asemenea eveniment, iar lucrul acesta îl entuziasmează.

În continuare, organizatorul primei ediţii a Concursului, directorul executiv, profesorul Constantin Alupului-Rus a adresat şi el câteva cuvinte de mulţumire instituţiei care găzduieşte evenimentul, precum şi oraşului Iaşi.

Filarmonica se afla în haine de sărbătoare. Scena – acoperită cu flori. Pe fundalul scenei era plasat un afiş ce anunţa concursul de vioară. Sala era plină. A fost într-adevăr un moment special. Nu pot să nu-mi amintesc şi alte concerte deosebite din această stagiune, cum ar fi: concertele Cvartetelor Voces şi Ad libitum, concertul pianistei Mei Yi Foo, al strălucitului violonist Alexandru Tomescu şi multe altele.

Primul în program a fost Capriciul italian de Piotr Ilici Ceaikovski. Această lucrare a impresionat prin frumuseţea deosebită a temelor muzicale, prin echilibrul timbral asigurat de orchestraţie. Înlănţuirea inspirată a momentelor antagonice, euforia pasajelor dansante urmată de clipe tensionate, a desăvârşit atmosfera. Deosebit de dificilă din punct de vedere tehnic şi interpretativ, piesa a fost redată de orchestră într-o manieră coerentă, clară, muzicală. Finalul a fost unul impresionant, emoţionant.

A urmat Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră în la major de Mozart, interpretat de Dumitru Pocitari. Solistul a apărut ca un instrumentist talentat, îndrăgostit de muzică. A conştientizat frazarea, a fost destul de cursiv în exprimarea ideilor muzicale. Partea a doua, mai lentă, a evidenţiat cel mai bine, cred, calităţile sale.

Al doilea concert, in re major de Ceaikovski, a fost unul dintre cele mai fericite şi mai muzicale momente la care am asistat în sala Filarmonicii ieşene. Interpretarea tânărului Tobias Feldmann a impresionat într-o manieră irevocabilă. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost tonul deosebit al instrumentului, valorizat de intonaţia justă. Frazarea bine gândită, lipsită de orice formă de compromis, a fost conştientizată şi executată remarcabil. Cursivitatea şi constanţa tonului au creat un ansamblu omogen, au făcut ca interpretarea să fie muzică din prima până în ultima secundă. Realizarea nuanţelor a generat volum. Execuţia efectului de vibrato a intensificat atmosfera. Echilibrul general a fost cu adevărat remarcabil. O simbioză perfectă între tehnică instrumentală şi sensibilitate muzicală. Toate acestea m-au lăsat pe moment fără cuvinte. Şi îndrăznesc să spun că nu am fost singurul aflat în această situaţie.

Prestaţia orchestrei, avându-l la pupitrul dirijoral de Alexandru Lăscae, a fost foarte bună.

Stagiunea 2008-2009 a Filarmonicii de Stat Moldova din Iaşi a avut un final cât se poate de fericit.

Paul Constantin

26 iunie 2009

Concursul Internaţional de Vioară „Ion Voicu”

Ediţia a II-a, Iaşi, 27 iunie – 4 iulie 2009

Relatări din prima zi

Prima etapă a concursului ne-a făcut să observăm încă o dată cât de potrivită este sala Filarmonicii ieşene pentru un astfel de eveniment. Acustica sălii şi atmosfera generală a clădirii dau un farmec deosebit concursului de vioară. Deşi intrarea era liberă, nu au fost foarte mulţi spectatori. Lucrul acesta nu surprinde având în vedere că este primul concurs internaţional cu adevărat important care se desfăşoară la Iaşi.

Participanţii au fost bine pregătiţi, au dat dovadă de entuziasm şi putere de concentrare. Unii au impresionat prin tehnică deosebită, prin cursivitate, claritate, alţii prin expresivitate şi participare emoţională, ingeniozitate şi simţ muzical deosebit. Cei mai fericiţi dintre ei le-au avut pe toate!

Repertoriul prezentat de concurenţi, impus de regulamentul concursului, a fost gândit în aşa fel încât să contureze profilul muzical al fiecăruia dintre competitori. Lucrările din program au fost foarte atractive pentru auditori. Capriciile de Paganini sunt un exemplu, piese spectaculoase care impresionează şi sensibilizează. Am ascultat cu mare plăcere viziuni interpretative distincte ale aceleiaşi lucrări.

Pianistele care au asigurat acompaniamentul au reuşit să pună în valoare soliştii.

Iată o serie de micro-interviuri pe care le-am solicitat concurenţilor în timpul primei etape a concursului. Cel mai mult m-au impresionat cuvintele Alexandrei Conunova, ultima intrată în concurs:

„Oamenii trebuie să facă ceea ce simt. Dacă sufletul lor cântă, asta trebuie să facă şi ei !”

De vorbă cu concurenţii

Ce reprezintă vioara pentru voi?

Paul-Petru Sârbu (Academia de Muzică Gh. Dima Cluj-Napoca): E o pasiune pe care o am de când eram copil. Vioara este de asemenea o activitate zilnică. În plus, mă ajută să descopăr muzica.

Sabin Penea (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti): E ceea ce fac de 15 ani. E o ocupaţie, un drum în viaţă.

Ioana Cristina Goicea (Liceul de Muzică Dinu Lipatti Bucureşti): Vioara este raţiunea mea de a fi. N-aş putea să trăiesc fără ea !

Cristina Denise Paşa (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti): Vioara este o parte din viaţa mea. Am început studiul la vârsta de 7 ani, am fost îndrumată de părinţi. Am fost la o şcoală publică, am studiat în paralel vioara. M-am mutat apoi la liceu, iar acum sunt la facultate în anul III.

Sebastian Tegzeşiu (Academia de Muzică din Basel, Elveţia): E un instrument care îţi permite să exprimi orice stare sufletească. Toate sentimentele pot fi exprimate prin intermediul ei. Vioara poate să-ţi dea satisfacţii enorme sau dimpotrivă, te poate „lovi de pământ” în clipa în care ai un eşec. Trebuie să studiezi, să ai grijă de ea mai mult decât de propria ta persoană.

Teodora Stoica (Universitatea de Arte George Enescu Iaşi): … un mod de viaţă; este singurul lucru pe care pot să-l fac cu adevărat bine.

Alexandra Conunova (Academia de Muzică din Rostock, Germania):Vioara este totul pentru mine. E viaţa mea!

Cum aţi început? V-a plăcut sau aţi fost „forţaţi” către studiu?

Paul-Petru Sârbu: Nu m-a obligat nimeni să aleg vioara. Am început să cânt din clasa întâi. Părinţii m-au sprijinit, m-au încurajat, nu mi-au impus nimic.

Sabin Penea: Am început în clasa întâi după ce am văzut un personaj de desen animat cântând la vioară. Mi-a plăcut atât de mult, încât am hotărât să învăţ să cânt.

Ioana Cristina Goicea: Eu fac parte dintr-o familie de muzicieni şi a fost dorinţa mea.

Sebastian Tegzeşiu: Am început pentru că mi-am dorit asta. Părinţii mei sunt muzicieni, dar a fost alegerea mea. La şase ani am început.

Teodora Stoica: Am început la şase ani, iar acum am 23. În tot acest timp m-am concentrat asupra viorii. Când eram mică nu agream foarte mult studiul. Aş fi vrut şi eu să mă joc afară cu ceilalţi copii de vârsta mea… Mama este profesoară de Istoria Muzicii. Ea m-a îndrumat spre vioară, pentru că ii plăcea mult instrumentul.

Alexandra Conunova: Aveam şase ani. Tatăl meu a fost concert-maestru la Filarmonica din Bucureşti, iar mama a fost pianistă. Ei m-au îndrumat spre muzică.

Sunt diferenţe între cântatul în concurs şi cântatul in recital ?

Paul-Petru Sârbu: Concursurile sunt mai solicitante, pentru că miza este mai mare.Depinde de moment. Astăzi am încercat să cânt cu plăcere, ca la un recital.

Sabin Penea: Da. Presiunea este mai mare la un concurs, aşteptările sunt altele. La un concurs trebuie să atingi anumite baremuri înainte de a avea o perspectivă individuală, originală asupra muzicii pe care o cânţi.

Ioana Cristina Goicea: Concursul este pentru mine la fel ca un recital.

Cristina Denise Paşa: Desigur. La un recital nu primeşti o notă. Acolo este important să cânţi frumos, expresiv. Greşelile, micile greşeli sunt permise. La concurs însă, trebuie să atingi perfecţiunea.

Sebastian Tegzeşiu: Eu cânt în principal ca solist în ţară şi în străinătate. Sunt altfel pe scena unui concurs decât sunt la un concert. Nu ar trebui să existe diferenţa asta, dar mie mi se întâmplă.

Teodora Stoica: În ambele cazuri trebuie să cânţi frumos, să impresionezi publicul, să cânţi pentru tine şi pentru oamenii care te ascultă. Emoţiile pot fi mai mari la un concurs din cauza mizei acestuia.

Alexandra Conunova: Concursurile sunt mai solicitante din punct de vedere psihic. Emoţiile sunt mult mai puternice. Lucrul acesta se întâmplă pentru că un concurent se pregăteşte intens pentru un concurs, cu luni înainte de începerea acestuia, iar eşecul este de cele mai multe ori dureros. Recitalul este mai permisiv. Într-un concurs contează fiecare amănunt…

Cât timp studiaţi zilnic ?

Paul-Petru Sârbu: Au fost zile în care am studiat şi câte şapte-opt ore. Depinde pentru ce mă pregătesc.

Sabin Penea: Prea puţin...

Ioana Cristina Goicea: Aproximativ 3-4 ore pe zi. Pentru concursul acesta m-am pregătit cu multă atenţie.

Cristina Denise Paşa: Depinde cât timp am la dispoziţie. Pentru concursul acesta m-am pregătit în mod special.

Teodora Stoica: Atât cât pot din punct de vedere fizic şi psihic. În orice caz, jumătate din fiecare zi e dedicată studiului, cu siguranţă.

Alexandra Conunova: Studiez mult atunci când am un obiectiv clar, un concurs de exemplu, aşa cum este acesta.

Care este cel mai plăcut moment trăit pe scenă în calitate de interpret ?

Paul-Petru Sârbu: Nu ştiu ce să spun, poate când am cântat solist cu orchestra. Am amintiri plăcute legate de muzica de cameră. Am trăit momente cu adevărat fericite. Când simţi participarea celorlalţi ai o stare deosebită.

Sabin Penea: Concertul absolvenţilor, la care am cântat ca solist şi momentul în care am văzut pus în scenă un concert la care am făcut orchestraţia.

Ioana Cristina Goicea: Cred că prima dată când am cântat cu orchestra. S-a întâmplat anul trecut la Craiova. Am cântat Concertul nr. 2 de Wieniawski. A fost primul concert cu adevărat important, l-am cântat integral.

Cristina Denise Paşa: Astăzi m-am simţit bine cântând Chaconna de Bach, dar în general fiecare apariţie pe scenă e un prilej de bucurie. Prezenţa publicului este cea care mă motivează.

Sebastian Tegzeşiu: Toate sunt plăcute. Trebuie să găseşti în fiecare ceva special.

Teodora Stoica: Acum o lună, am cântat un concertul de Brahms la Filarmonica din Iaşi. Acesta cred că a fost cel mai fericit.

Alexandra Conunova: Au fost multe… Fiecare ieşire în scenă este ceva deosebit pentru mine; nu pot stabili o ierarhie.

Cine sunt cei care v-au ajutat cel mai mult în carieră?

Sabin Penea: M-au ajutat profesorii, prietenii şi indirect, idolii mei.

Ioana Cristina Goicea: Bunicul şi mama [violonista Cristina Anghelescu, n.n.] m-au ajutat mult. Îi sunt de asemenea recunoscătoare domnului profesor Radu Popescu şi maestrului Ştefan Gheorghiu.

Teodora Stoica: Toţi profesorii pe care i-am avut m-au ajutat enorm. Doamna profesoara Epure este cea care mi-a pus bazele muzicii. Mi-a fost profesoară timp de 13 ani. Am studiat apoi cu domnul Anton Diaconu (vioara a doua din Cvartetul Voces). Am mai lucrat în Spania cu profesorul Jose Balager. În prezent îl am ca profesor pe domnul Bujor Prelipcean, care este tot ce am nevoie pentru a mă desăvârşi în arta viorii.

Alexandra Conunova: Profesoara mea, doamna Elena Buinovschii. Tatăl meu mă ajută financiar, iar Bunul Dumnezeu le face pe toate posibile!

Ce-ţi place să faci in timpul liber ?

Paul-Petru Sârbu: Citesc, Mă plimb. Îmi place să citesc beletristică, teologie.

Sabin Penea: Îmi place să mă plimb cu bicicleta, să citesc, sunt un tip sociabil, petrec mult timp cu prietenii.

Ioana Cristina Goicea: Îmi place sportul, literatura. Practic înotul, iar scriitorii mei preferaţi sunt Victor Hugo, Stendhal.

Cristina Denise Paşa: Nu prea am timp liber…

Teodora Stoica: Îmi place mult să conduc maşini.

Alexandra Conunova: Îmi place foarte mult să gătesc. Mai multe reţete. Îmi place să ascult muzică de jazz. Îmi place să merg la concerte de jazz. Îl admir în mod deosebit pe Stephanne Grapelii. Îmi place de asemenea să călătoresc, să văd locuri noi.

… şi alte gânduri de concurent…

Paul-Petru Sârbu:

Ce-ţi place mai mult: activitatea solistică sau cea în muzica de cameră ?

Îmi plac ambele la fel de mult.

Simţi că ar fi o legătură între literatură şi muzică ?

Sunt convins de legătura dintre toate artele. Una o completează pe cealaltă, aşa văd eu lucrurile.

Sabin Penea:

Ai avut vreun moment în care să te îndoieşti că vioara este drumul pe care trebuie să-l urmezi ?

Cu toţii avem îndoieli, pentru că suntem oameni; e normal să avem momente de cumpănă. Dar cu încredere, cu ajutor din partea prietenilor şi de la Dumnezeu reuşim să trecem peste ele.

Care este violonistul pe care îl admiri cel mai mult ?

Nu pot să dau un singur nume. Sunt mulţi artişti pe care îi admir din anumite puncte de vedere.

Mai asculţi şi altceva în afară de muzica de factură cultă ? Sau mai cânţi altceva ?

Da. Cânt la chitară bas într-o trupă rock. De asemenea cu vioara electrică într-o trupă rock. Mai cant jazz şî muzică irlandeză.

Şi cât de bine „se înţeleg” aceste muzici ?

Mult mai bine decât se consideră în general. Cred că trebuie să fii muzician înainte de a fi violonist. Cu cât poţi activa în mai multe zone muzicale, cu atât mai bine. Ajungi să înţelegi o muzică din perspectiva alteia.

Atunci, cât de intens te pregăteşti pentru un concurs ?

M-am pregătit pentru concursul acesta, am reuşit să o fac, deşi eram în perioada sesiunii.

Ai spus că practici muzica rock. Care ar fi diferenţele între cele două, în privinţa interpretării?

Interacţiunea cu publicul este mai uşor de realizat în cazul muzicii rock. Totuşi, cei care ascultă muzica de factură cultă au acces la mai multe subtilităţi.

Ce speri să obţii ca violonist ?

Încerc să nu am aşteptări. Fac muzică atât cât pot şi aştept să văd unde mă va duce. Muzica este un domeniu foarte nesigur.

Ioana Cristina Goicea:

Mai cânţi şi la alt instrument ?

Mai cânt puţin la pian, dar vioara este instrumentul la care ţin cel mai mult.

Ce muzică asculţi ?

Ascult orice fel de muzică…în afară de manele…

Cristina Denise Paşa:

Cum te-ai simţit pe scenă ?

M-am simţit bine. A fost foarte cald totuşi.

Crezi că studiul este o plăcere în sine?

Studiez pentru că vioara este o parte din mine. Nu pot să nu studiez! Nu am mai avut o pauză de studiu de mult timp, de foarte mult timp.

Sebastian Tegzeşiu:

Care crezi că e compozitorul care pune cel mai bine în valoare acest instrument ?

Toţi compozitorii o pun în valoare: Bach îl foloseşte foarte mult armonic, Paganini tehnic, Brahms expresiv… Iar aceştia sunt doar trei dintre cei care au înnobilat acest instrument.

La ce vârstă ai început studiul viorii şi cum ?

Am început pentru că mi-am dorit asta. Părinţii mei sunt muzicieni, dar a fost alegerea mea. La şase ani am început.

Te-ai pregătit în mod special pentru acest concurs ?

Nu-mi plac foarte mult concursurile, nu sunt adeptul lor. Rezultatul unui concurs nu este relevant. Până la urmă însă ele reprezintă un rău necesar. Concursul îţi deschide nişte uşi. Rezultatul lui însă nu este întotdeauna relevant.

Unii aseamănă cântatul în concurs cu prestaţia dintr-un recital. Tu ce crezi?

Eu nu fac asta. Eu cânt în principal ca solist în ţară şi în străinătate. Sunt altfel pe scena unui concurs decât sunt la un concert. Nu ar trebui să existe diferenţa asta, dar mie mi se întâmplă.

Teodora Stoica:

Când a început să-ţi placă vioara cu adevărat ?

După „încurajările” profesoarei din generală, în clasa a opta, când am câştigat premiul întâi – primul cu adevărat important – în care am investit mult efort şi concentrare. Am simţit atunci pentru prima dată bucuria recompensei.

Cânţi şi în cvartet. Ce preferi: muzica de cameră sau solistica?

Vreau ca pe viitor să mă concentrez asupra muzicii de cameră. Cvartetul din care fac parte se află sub îndrumarea profesorului Bujor Prelipcean. Cum un asemenea maestru nu ai cum să nu-ţi doreşti să faci muzică de cameră, pentru că, în psotura de prim violonist în Cvartetul Voces, este un exemplu viu al succesului în acest gen.

Te-ai pregătit în mod special pentru acest concurs ?

Sinceră să fiu, studiez foarte intens de o lună de zile. Pentru că abia in urmă cu o lună m-am hotărât să particip.

Crezi că rezultatul unui concurs este relevant ?

Nu este întotdeauna, din păcate. Toată munca depusă, toate speranţele se pot nărui din cauza unui moment mai puţin prielnic. Uneori rezultatul unei competiţii coincide cu realitatea, alteori nu. Un premiu nu indică valoarea absolută, după părerea mea.

Alexandra Conunova:

Îţi plăcea să studiezi la început ?

La început nu, acum însă îmi face plăcere. Probabil pentru că m-am maturizat. Muzicienii cu adevărat talentaţi sunt privilegiaţi.

Crezi că profesia de muzician are un viitor sigur ?

Oamenii trebuie să facă ceea ce simt. Dacă sufletul lor cântă, asta trebuie să facă şi ei !

Ce-ai vrea să obţii ca violonistă?

Vreau să cânt pe scenă şi vreau ca publicul să înţeleagă ce cânt. Vreau să existe în permanenţă un dialog între mine şi public.

Crezi că sunt diferenţe între cântatul în concurs şi cântatul in recital ?

Găseşti o plăcere în a studia sau ai nevoie de recompense pentru a merge mai departe ?

Adevărul e undeva la mijloc.

Paul Constantin

28 iunie 2009

Etapa a doua

Etapa a doua a concursului a avut aspectul unei serii de recitaluri. Lucrări deosebite au sensibilizat publicul prezent în sală. Atmosfera exotică din Tzigane de Maurice Ravel, discursul spectaculos al pieselor de Wieniawski şi Saint-Saëns expresivitatea sonatelor de Brahms şi Beethoven, farmecul deosebit al Sonatei nr. 2 de George Enescu (lucrarea impusă), toate acestea, împreună cu interpretările cât se poate de inspirate ale concurenţilor, au creat o atmosferă remarcabilă.

Au mers mai departe 6 concurenţi.

Vlad Răceu a fost primul intrat în concurs. A avut o prestaţie bună, a prezentat discursul muzical cursiv, coerent. Cristina Ioana Goicea a dat dovadă de entuziasm şi simţ muzical. Li Le şi Wang Huan au etalat o tehnică remarcabilă, Teodora Stoica s-a evidenţiat prin tehnică şi expresivitate, iar Alexandra Conunova a impresionat printr-un simţ muzical ieşit din comun.

Ultima etapă a concursului – de miercuri, 1 iulie, începând cu ora 16:30 – va fi una deosebit de interesantă, având în vedere că se vor interpreta integral concertele de Ceaikovski, Mendelssohn-Bartholdy şi Brahms.

Paul Constantin

30 iunie 2009

Etapa a treia

Desfăşurarea etapei a treia şi rezultatul final al concursului a subliniat nivelul ridicat al acestei competiţii. Premiul al doilea a fost acordat Alexandrei

Conunova şi tânărului Li Le. Alexandra Conunova a primit şi premiul special al Fundaţiei Internaţionale Ion Voicu; premiul al treilea a revenit Teodorei Stoica şi lui Wang Huan, iar premiul al patrulea a fost oferit tinerei Ioana-Crisitna Goicea.

În etapa a III-a, unde au promovat 6 dintre participanţi, s-au prezentat concerte integrale din perioada romantică. Am audiat lucrări fermecătoare, interpretate într-o manieră justă, coerentă, muzicală.

Trebuie să remarc prestaţia pianistei Verona Maier. Dincolo de efortul fizic impresionant pe care l-a depus, acompaniindu-i pe toţi finaliştii, a etalat calităţi muzicale deosebite, echilibru ritmic, ton şi mai presus de acestea poate, entuziasm, participare emoţională. Ea a contribuit semnificativ la succesul fiecăruia dintre concurenţi.

Urmează concertul de gală care va încheia această ediţie a concursului, sâmbătă 4 iulie 2009.

Scurte convorbiri cu membri ai juriului

Violonistul şi profesorul Gabriel Croitoru

Care sunt cele mai importante criterii în evaluarea unui violonist?

În primul rând acurateţea tehnică, sunetul (care trebuie să fie frumos) şi muzicalitatea.

Credeţi că rezultatul unui concurs este întotdeauna relevant ?

Nu. Nu întotdeauna. Într-o comisie pot fi mai multe păreri. În felul acesta, rezultatul poate să nu fie relevant din punctul meu de vedere, iar pentru altcineva poate să fie conform cu realitatea. Totul este relativ.

Ce sfaturi oferiţi elevilor dumneavoastră atunci când aceştia participă la o competiţie ?

Eu cred că a trecut moda competiţiilor. Eu nu aş participa foarte des la o competiţie, pentru că sunt foarte mulţi muzicieni care au avut rezultate deosebite, fără să participe la concursuri. Până la urmă, un concurs îţi oferă o sumă de bani şi eventual ocazia unor concerte viitoare, atât. Aşa cum am mai spus, câştigătorii nu sunt întotdeauna cei care ar fi trebuit să câştige. În plus, sunt atât de multe competiţii, încât nu poate fi stabilită o ierarhie generală.

Cum v-aţi simţit în calitate de interpret la concursuri ?

Niciodată nu mi-a plăcut să particip la competiţii. În trecut, premiile erau foarte importante, acum nu ştiu dacă mai sunt.

Care credeţi că este cel mai benefic efect pe care îl are un astfel de concurs?

În primul rând îi obligă pe tineri să muncească, îi pune la lucru, mai ales pentru că suntem în perioada în care nimeni nu mai vrea să studieze, toţi aleargă după „ciubucuri”. Acesta este adevărul…

Concursul poartă numele maestrului Ion Voicu. Ce reprezintă acesta pentru dumneavoastră ?

Pentru mine Ion Voicu a fost unul dintre cei mai mari violonişti români!

Cât de important este instrumentul pentru un violonist ?

Este important pentru că stimulează, îţi dă inspiraţie. Este important – dar instrumentul nu cântă singur!

Cum vedeţi viitorul viorii şi al muzicii culte ?

Nu pot să fac o diferenţă între vioară şi celelalte instrumente. Am senzaţia că genul nostru de muzică este într-un regres continuu. Observ lucrul acesta la nivel global, nu e ceva care să se întâmple numai la noi. Oamenii sunt alergaţi în toate direcţiile, fiecare caută câştigul imediat. Cu muzica de factură cultă nu este uşor să te întreţii. Interesul publicului faţă de muzica aceasta a scăzut. Sunt şi excepţii – una dintre ele este oraşul Iaşi. Aşa văd eu viitorul muzicii de factură cultă.

Sunteţi o familie „muzicală”, dumneavoastră, fratele, soţia şi fiica dumneavoastră. Pe Simina aţi îndrumat-o înspre muzică ?

Am îndrumat-o desigur, dar nu am obligat-o să facă muzică. A început cu pianul – studia cu doamna Viorica Rădoi. După un an a renunţat la pian. Doamna Viorica nici astăzi nu mă crede că nu am influenţat-o în direcţia viorii!

Violonistul şi profesorul Sherban Lupu

Care sunt cele mai importante criterii în evaluarea unui violonist?

Sunt bineînţeles mai multe. Cele mai importante sunt: tehnica bună, intonaţia justă, simţul ritmic bine dezvoltat şi sunetul care îl defineşte pe fiecare violonist. Aceasta este fundamentul unei evaluări. Urmează maniera de redare a lucrărilor din program, structurarea lor, interpretarea şi în ultimul rând, actul emoţional, pasiunea pe care o inspiră muzica respectivă şi care e transmisă publicului.

Credeţi că rezultatul unui concurs este întotdeauna relevant ?

Este relevant pentru un anumit timp, într-o anumită perioadă. Au fost totuşi violonişti care nu au câştigat concursuri, în schimb au reuşit să-şi facă o carieră. Un concurs este o anumită comparaţie, între anumiţi indivizi, într-un anumit timp şi loc.

Ce sfaturi oferiţi elevilor dumneavoastră atunci când aceştia participă la o competiţie ?

Îi sfătuiesc în primul rând să doarmă foarte bine înainte, să nu mănânce prea mult, să fie într-o stare de echilibru din punct de vedere nervos şi să nu se grăbească.

Care credeţi că este cel mai benefic efect pe care îl are un astfel de concurs?

Un concurs poate să dea unora un imbold, poate să-i facă să studieze mai mult, să le dea curaj. Pentru alţii este un prilej de a se întâlni, de a se cunoaşte unii cu ceilalţi, de a se asculta reciproc. Nimeni nu trebuie să trăiască izolat. Pentru tineri, care sunt impresionabili, este important să se asculte, să se cunoască, pentru că vin din lumi diferite, din şcoli diferite. Acest concurs este de o mare importanţă pentru că celebrează numele lui Ion Voicu – probabil cel mai mare violonist român. Îl readuce în mintea generaţiilor tinere. Majoritatea concurenţilor de aici nu au avut şansa să-l asculte. Concursul acesta reprezintă de asemenea şcoala de vioară din Romania.

Cum vedeţi viitorul viorii şi al muzicii culte ?

Vor dăinui întotdeauna. Vioara este un instrument atât de liric, atât de apropiat de vocea umană, de sufletul uman, încât ea nu va dispărea niciodată din atenţia noastră; va fi întotdeauna iubită de oameni. Iar muzica de factură cultă, cu toate experimentele pe care le vedem/auzim astăzi, se va perpetua şi va reprezenta întotdeauna ceva fundamental pentru comunicarea dintre oameni.

Paul Constantin

1 iulie 2009

Profesorul şi violonistul Bujor Prelipcean

Cum a început totul ?

Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, Ion Voicu este una dintre figurile proeminente cu care România s-a mândrit şi se poate mândri în continuare. Este o figură reprezentativă a şcolii de interpretare din România.

Fiind invitat la Piatra Neamţ, la prima ediţie a concursului, ca membru al juriului, am observat cu regret că nivelul nu a reuşit să se ridice la standardele unui concurs internaţional de vioară. Ştiu să apreciez aceasta, întrucât am participat la multe asemenea evenimente, atât în calitate de interpret cât şi în calitate de membru al juriului.

Am fost contactat de domnul Hoia Alupului-Rus, preşedintele Fundaţiei Vacanţe muzicale la Piatra Neamţ, fundaţie al cărei vicepreşedinte sunt şi eu. Apelul său a fost ca un strigăt de ajutor. Nu voia ca acest concurs să se piardă, să dispară. I-am propus prompt să-l mutăm la Iaşi. A ezitat la început, fiind poate surprins de răspunsul meu atât de tranşant. Cred că nici acum nu-i vine să creadă cât de bine a decurs această a doua ediţie. Nu se aştepta la un număr mare de concurenţi, la o organizare profesionistă şi în ultimă instanţă la atingerea unui standard ridicat, necesar unui concurs internaţional.

Ieri seară s-a încheiat etapa finală. Urmează concertul de gală, se cunosc deja câştigătorii. Care sunt primele impresii pe care le aveţi în calitate de interpret, de pedagog şi mai ales în calitate de preşedinte al juriului ?

Sunt mulţumit de felul în care s-a desfăşurat acest concurs. Trebuie să subliniez faptul că ediţia aceasta a fost cu mult superioară celei dintâi. Dacă prima a avut un număr de opt competitori, aceasta a primit 14 cereri de înscriere. Având în vedere faptul că pregătirea concursului a început destul de târziu, lucrul acesta este remarcabil.

Dincolo de aceasta, ediţia precedentă a avut un vârf incontestabil, în persoana tânărului Tobias Feldmann din Germania, care şi-a demonstrat măiestria şi în concertul din închiderea stagiunii la Filarmonica ieşeană, vineri 26 iunie anul acesta. El promite să devină în următorii zece ani un nume cunoscut, care va susţine concerte în toată lumea, din Canada, până în Insulele Fiji !

Pentru a păstra nivelul impus de acest solist nu am acordat premiul întâi la prezenta ediţie. Anul acesta nu s-a atins nivelul premiului întâi de anul trecut. Toţi membrii juriului au fost de acord. Nu am avut mult de negociat pe această temă. Am apreciat omogenitatea juriului – deciziile au fost luate aproape spontan.

Nivelul general a fost totuşi ridicat, conform standardelor unui asemenea eveniment; şi am certitudinea că va creşte şi mai mult în ediţiile viitoare.

Am achitat taxa de înscriere la Federaţia Internaţională a Concursurilor de la Geneva, iar concursul apare deja menţionat pe site-ul acestei organizaţii. Sunt convins că la ediţia viitoare vom avea o participare şi mai numeroasă ca anul acesta. Nivelul interpretativ al tinerilor a crescut enorm în toată lumea aşa că vom avea parte de concurenţi foarte bine pregătiţi.

Organizarea ediţiei următoare, a treia, va fi fără îndoială mai dificilă. Dar sunt convins că personalul de organizare îşi va face şi anul viitor datoria.

Nu încerc să vă flatez – personal am avut pentru prima dată experienţa organizării unui asemenea eveniment – am remarcat un dinamism, o coeziune o eficienţă – în general şi în detaliu – al întregii acţiuni. Am remarcat de asemenea faptul că juriul a fost alcătuit dintr-un număr mic de membri, care reprezintă în schimb personalităţi muzicale incontestabile în România şi în străinătate.

Le-am cerut colegilor din juriu să uite perioada în care erau ei înşişi tineri interpreţi, să nu vină cu modele create aprioric, prin prisma cărora să-i judece pe concurenţi. I-am rugat de asemenea să fie receptivi la elementele de noutate şi să respecte personalitatea tinerilor interpreţi, manifestată prin intermediul originalităţii; să păstreze linia didactică interpretativă în evaluare, dar în acelaşi timp să observe calităţile individuale ale competitorilor.

Trebuie să respectăm însă anumite standarde ale tradiţiei muzicale. Ieri, de pildă, l-am întrerupt pe unul dintre concurenţi, care nu a reuşit să se menţină la nivelul unui concurs internaţional.

Care credeţi că este cel mai benefic efect pe care îl are un astfel de concurs?

Concursurile sunt foarte utile după părerea mea. Am observat că este mai greu să ai un elev care să te reprezinte în concurs, îmi este mult mai uşor să cânt eu însumi pe scenă, mult mai uşor. Când văd pe scenă un student care reprezintă o şcoală cu tradiţie – pentru că şcoala ieşeană de vioară a creat suficiente personalităţi cunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate – am trăiri foarte puternice. Sunt asemenea unui părinte care îşi vede copilul pus în faţa unei încercări dificile.

Mă bucur deci că Teodora a primit premiul trei. Este o materializare a muncii noastre de un an de zile. Îmi pare rău că abilitatea mea pedagogică nu a fost absolută, trebuie să fiu sincer. În alegerea lucrării de virtuozitate, din etapa a doua, nu am fost ferm, am acceptat dorinţa tinerei violoniste de a interpreta o lucrare care, deşi este frumoasă, deşi ea o interpretează foarte bine, nu este potrivită pentru un concurs. Sunt fără îndoială lucrări mai puţin potrivite pentru o competiţie de tipul acesteia. Într-un concurs nu trebuie să arăţi nimic din ceea ce nu ştii! Nici măcar nu trebuie să laşi să se bănuiască vreo slăbiciunea pe care o poţi avea. Sunt fericit că şcoala ieşeană are parte de încă o recunoaştere.

Sunt fericit de asemenea pentru că grupul de tineri de anul acesta a fost compact, mult mai omogen alcătuit decât cel de anul trecut – care a avut un vârf scos în evidenţă şi mai tare de nivelul nu la fel de bun al celorlalţi participanţi.

Există un viitor al muzicii culte în general şi al viorii în particular ?

Cu siguranţă da. Eu fac parte din categoria oamenilor la care speranţa moare ultima sau niciodată. Sunt un optimist incurabil, chiar dacă zac într-o clădire care zace şi ea de foarte mult timp, fără să fie reparată conform standardelor europene şi mondiale. Chiar dacă mă uit cu tristeţe la Operă, la Teatru şi la Filarmonică – aceste trei edificii culturale importante, care stau gata să se prăbuşească – sunt optimist! Avem pretenţia ca Iaşul să devină capitală culturală europeană, dar nu sprijinim suficient instituţiile care i-ar putea da acest statut. Nu sunt impresionat de promisiunile politicienilor. Zicala „deşteptul promite şi prostul crede” este foarte familiară la noi din păcate.

Nu pot să nu observ două fenomene regretabile în perioada concursului. Primul dintre ele este decaparea străzii Cuza-Vodă, care s-a produs exact în perioada de desfăşurare a probelor de recital.

Al doilea – prezenţa publicului sau mai bine zis, absenţa acestuia, mai ales a publicului de specialitate, pentru că public a fost. Interesant e faptul că o manifestare care are loc în premiera absolută la Iaşi, nu a atras publicul de specialitate. Foarte puţini din cei prezenţi în sală au fost oameni ai viorii.

Decaparea străzii a fost programată cu mult timp înainte ca acest concurs să existe în Iaşi, şi chiar la Piatra-Neamţ. La apelurile mele disperate însă au început să… taie bucăţi mai mici de şină! În felul acesta au mai încetat „cutremurele” şi zgomotele. Ne-au produs de asemenea câteva crăpături în plus în clădirea Filarmonicii. Am visat într-o noapte că se dărâmă Filarmonica, iar visele mele se cam adeveresc de obicei! Devin fără să vreau un Mărmureanu al Iaşului! Mulţumesc lui Dumnezeu că au lucrat până la urmă în linişte – putea fi şi mai rău.

În ceea ce priveşte a doua problemă, am învăţat de la mama colegului nostru de cvartet, Anton Diaconu, o zicală rusească foarte interesantă, care se aplică peste tot în România: Să dea Dumnezeu să ne ştim, dar să nu ne vedem!

Cam aşa trăiesc şi gândesc unii colegi de la Conservator şi de la liceul de muzică. Aceştia sunt cei care au lipsit. Cei care au lipsit de la concurs lipsesc şi de la evenimentele majore care au loc pe scena Filarmonicii. La concertele Cvartetului Voces nu vin, la concertele Cvartetului Ad libitum nu vin, la momentele de vârf ale stagiunii simfonicului ieşean, la operă, la evenimente importante în viaţa instituţiilor culturale nu vin. Aceştia sunt muzicanţii… Nu sunt întristat de absenţa lor, ci mai degrabă de existenţa lor. E păcat să nu participi la un asemenea eveniment, măcar din curiozitate.

Cei cu o statură profesională decentă au fost prezenţi însă. Au venit de asemenea mulţi studenţi şi câţiva elevi.

Într-adevăr. Mai mult chiar: la finalul probelor cu pian, o tânără pianistă de la Universitatea de Arte din Iaşi, lector universitar la acompaniament, şi-a exprimat admiraţia sinceră faţă de prestaţia doamnei prof. Verona Maier (de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti) – cea care a realizat un adevărat tur de forţă cu şapte din cei 11 concurenţi (în primele două etape) şi cu toţi cei cinci finalişti!

Doamna Maier a depus într-adevăr o muncă dificilă. Ea a avut foarte multe corepetiţii. A fost o greşeală pe care nu o voi mai repeta anul viitor, cu atât mai mult cu cât avem aici un pianist de absolută excelenţă, Ciprian Ciotloş, pe care intenţionez să-l atrag în colectivul Filarmonicii. Meseria aceasta este una extrem de dificilă. Nu o poate face oricine. Dacă e să vorbim de doamna Maier, înaintea concursului a făcut un gest cu adevărat lăudabil. A rugat membrii juriului să nu ia în considerare, în aprecierea concurenţilor, prestaţia ei la pian.

În final vreau să anunţ că în anul 2010, în perioada 25 iunie – 3 iulie va avea loc la Iaşi Ediţia a III-a Concursului Internaţional de vioară „Ion Voicu.

Carmen Chelaru

2 iulie 2009

Concertul de gală

Astăzi s-a încheiat Concursul Internaţional de vioară Ion Voicu, ediţia a doua. Seara a început cu un discurs al directorului Filarmonicii, profesorul şi violonistul Bujor Prelipcean. Acesta a mulţumit tuturor celor care au participat la organizarea şi realizarea evenimentului. A asemănat desfăşurarea concursului cu o piesă de teatru – o piesă de teatru cu final fericit, aş adăuga eu – căci acest concurs este o manifestare culturală cu adevărat remarcabilă. Trebuie punctat lucrul acesta. Evenimentul nu a fost creat numai pentru a compara, premia, tineri instrumentişti. Trebuie privit în primul rând ca manifestare culturală, muzicală, care face mult bine oraşului Iaşi. Un argument poate fi prezenţa în sală a Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, domnul Theodor Paleologu.

A urmat premierea, apoi un discurs al doamnei Madelaine Voicu, soţia marelui violonist. În final, fiul maestrului, dl. Mădălin Voicu a rostit câteva cuvinte despre concurs, despre tatăl său şi despre oraşul Iaşi, loc iubit cu adevărat de muzician, pentru că oamenii de aici ştiu să respecte muyica. Cu toate acestea, astăzi publicul nu a fost numeros, ca de altfel pe tot parcursul competiţiei... Poate starea deplorabilă a clădirii i-a împiedicat pe oameni să vină la spectacole în număr mare?! Probabil unii ezită să vină din cauza pericolului, real, de prăbuşire?! Colac peste pupăză, în timpul concursului a apărut peste noapte a apărut o albie a unui râu secat în faţa Filarmonicii.

Înainte de începerea concertului, domnul Bujor Prelipcean i-a invitat pe toţi cei prezenţi în sală la următoarea ediţie a Concursului Ion Voicu, ediţia a treia, care va avea loc anul viitor, în perioada 25 iunie-3 iulie.

Spectacolul a început cu Ioana Cristina Goicea. Aceasta a cântat partea întâi din Concertul nr. 5 în la major de Mozart, o lucrare absolut fermecătoare, emanând în permanenţă o stare de entuziasm debordant, menţinut de finalul deschis, care în loc să ofere un răspuns, părea să pună o întrebare.

A urmat partea întâi din Concertul în mi minor de Mendelssohn-Bartholdy, în interpretarea lui Wang Huan, lucrare marcată de curentul romantic, descrisă de melodica inspirată şi de echilibrul timbral.

În continuare, Teodora Stoica a prezentat partea întâi a Concertului de Johannes Brahms. Ea a avut o prestaţie bună, caracterizată de cursivitate şi de simţ muzical.

A urmat Tzigane de Maurice Ravel, exotică şi fermecătoare, interpretată într-o manieră cât se poate de justă, de Li Le.

În final am audiat partea întâi a Concertului în re major de Ceaikovski, cu Alexandrei Conunova. Aceasta a dat dovadă de simţ muzical deosebit şi de tehnică remarcabilă.

Prestaţia orchestrei, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Alexandru Lăscae, a fost foarte bună, reuşind să pună în valoare soliştii.

Se încheie astfel ce de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de vioară Ion Voicu, primul eveniment de acest fel din viaţa muzicală ieşeană

.

Paul Constantin
4 iulie 2009