Aula
Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” a găzduit în seara de marţi, 27
martie 2014, opera Orfeu şi Euridice,
de Cristoph Willibald Gluck. Creată în anul 1762, pe un libret de Rainieri de Calazabici, Orfeu şi Euridice este prima operă
reformatoare compusă de Gluck. În acest scop creatorul va înlocui intrigile
ascunse şi muzica complexă regăsită în cadrul
operei seria cu o simplitate
nobilă, atât în muzică cât şi în dramă.
Prima variantă, deşi a avut la bază
un libret italian, prin utilizarea recitativului şi lipsa elementelor de
virtuozitate vocală se apropie din punct de vedere stilistic de concepţia
operistică franceză. Premiera operei italiene a avut loc pe data de 5 octombrie
1762 la Viena, cu ocazia zilei de naştere a împăratului Francisc I. În această
primă montare, rolul lui Orfeu a fost atribuit lui Gaetano Guadagni, un alto castrat. În anul 1772 Gluck va
regândi opera, de data aceasta pe un libret de Luis Moline. Premiera versiunii
în limba franceză a avut loc în anul 1774, la sala secundă a teatrului Salle du
Palais – Royal din Paris. Pentru premiera de la opera din Paris, Gluck a extins
şi rescris părţile operei şi a schimbat rolul lui Orfeu pentru tenor cu ambitus
mai larg, soliştii castraţi nefiind agreaţi de publicului francez. De asemenea,
el a introdus scene de balet suplimentare, în conformitate cu gusturile
pariziene. Cu trecerea timpului, rolul lui Orfeu va fi interpretat de
mezzosoprane.
Pornind de la ideea profesorului - dirijor Consuela Radu Ţaga, montarea
realizată de clasa de operă a Universităţii de Arte „ George Enescu” din Iaşi a
valorificat varianta italiană a lucrării. Punerea în scenă a fost rodul unei
colaborări între studenții și cadrele didactice de la
toate facultățile Universităţii de Arte: Muzică, Teatru şi Arte
plastice. Scenografia a fost realizată de studenţii de la design (clasa
conf.univ.dr. Magda Sficlea), iar coordonarea regizorală a spectacolului i-a
aparţinut profesorului de actorie şi regizorului Octavian Jighiriu (conf. univ. dr.) de la Facultatea de Teatru.
Deşi realizată cu mijloace restrânse, orchestra simfonică fiind redusă la
un pian şi un flaut, iar corul la 10 persoane, concepţia muzicală, scenografică
şi regizorală s-a dovedit a fi un real succes. Regia a intenţionat şi a reuşit
să aducă legenda lui Orfeu în imaginarul spectatorului din zilele noastre.
Contrapunctul realizat de mişcarea scenică a corului (pantomimă, mimă, sugestie
de mişcare dansantă, elemente de joc, de viaţă cotidiană) a conferit o lectură
postmodernă a dramei, încărcând-o în acest fel de o semnificaţie tragic-comică,
cu o uşoară tentă de parodie.
Fără a avea un anume decor, scenografia a captivat prin costumaţie şi
culori, toate aceste elemente având un caracter simbolic, mai mult sau mai
puţin abstract. Astfel, vestimentaţia corului a fost gândită să sugereze mai
multe ipostaze, prin coloristica sa. Costumele au fost prevăzute cu mai multe
piese, care slujeau elementului sugestiv ideatic. La început, corul a intrat în
scenă îmbrăcat în negru, ca simbol al tărâmului morţii. Apoi, prin jocul
pieselor vestimentare, el a sugerat viaţa prin culoarea verde şi apoi tărâmul
infernului, prin culoarea roşie. Pe lângă aceste elemente simbolice cu caracter
abstract a existat şi un simbolism mai direct, creat de prezenţa măştilor
morţii, a lirei lui Orfeu, a coasei purtate de Hades şi a arcului purtat de
Cupidon – obiecte care au întărit semnificaţia şi accesibilitatea spectacolului.
Personajul Orfeu a fost interpretat de Noemi
Caracsony, clasa asist. univ. dr. Doina Dumitriu. Interpreta, cunoscută ca
altistă cu un timbru special, închis, şi-a depăşit capacităţile interpretative,
dezvoltându-şi registrul înalt şi reuşind o execuţie frumoasă a partiturii. Ea
s-a remarcat, de asemenea, prin
rezistenţa şi maturitatea de care a dat dovadă, rolul lui Orfeu fiind
cel mai solicitant din această lucrare.
Personificarea lui Euridice a aparţinut sopranei Manuela Ipate, şi ea studentă la clasa asist. univ. dr. Doina
Dumitriu. Deşi tânără debutantă, soprana promite o carieră de succes. Cu o voce
lirică, particular timbrată, Manuela Ipate a făcut un rol bun, simţindu-se pe
scenă în elementul ei.
Cupidon a fost recreat de soprana Daniela
Gloria, o voce cristalină, cu dicţie bună, ce a împletit cu succes rolul
muzical cu cel actoricesc, adoptând atitudini, accente hazlii.
Corul, format din studenţi aflaţi în
primii doi ani de studiu la specializarea Canto a încântat atât prin
interpretarea curată şi precisă (de remarcat rolul dirijorului Consuela Radu
Ţaga), cât şi prin jocul scenic, care a cuprins elemente de pantomimă: sugerarea ospăţului, a vânătorii, a conversaţiei
telefonice, a jocului cu o minge imaginară (în care a fost inclusă şi pianista,
în pauza de respiraţie a unei melodii!!!).
Colaborarea dintre instrumentişti şi
solişti a fost foarte bună, interpreţii empatizând perfect unii cu alţii.
Pianista Aurelia Simion (prof.univ.dr.)
a susţinut cu un feeling deosebit
soliştii şi corul, realizând o interpretare nuanţată în momentele de solo şi un dozaj perfect al
sunetului în momentele de acompaniament. Pe de altă parte, intervenţiile
flautistei Paula Mina (clasa
conf.univ.dr. Dorel Baicu) au fost deosebit de calde, blânde şi perfect omogenizate
cu pianul. Iată o realizare muzical-scenică în care şi-au dat mâna muzica,
teatrul şi artele plastice, modernul şi clasicul, tragedia şi comedia, concretizându-se toate într-un spectacol valoros, încununat de
succes.
Gabriel Gheorghiu
anul I master muzicologie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu