Profesorul şi discipolii săi – Viorel Munteanu, Ciprian Ion, Bogdan Chiroşcă

Vineri, 8 mai 2009, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani, a avut loc un concert simfonic special, în cadrul căruia s-au reunit trei compozitori din generaţii diferite: Viorel Munteanu, profesor la catedra de compoziţie şi discipolii săi deja afirmaţi, Ciprian Ion şi Bogdan Chiroşcă. Evenimentul a avut ca scop promovarea creaţiilor aparţinând atât maestrului, cât şi compozitorilor mai tineri, în anul aniversar Viorel Munteanu - 2009 marcând împlinirea a 65 de ani plini de realizări profesionale. Manifestarea s-a dovedit inedită prin participarea unor colege de generaţie şi de carieră universitară ale tinerilor compozitori, la fel ca şi aceştia, originare din Botoşani, dar specializate în muzicologie. Gabriela Vlahopol, Loredana Iaţeşen şi Anca Leahu au avut misiunea de a prezenta lucrările din program, realizând şi câte un scurt portret componistic pentru fiecare din cei trei creatori. Concertul a avut un caracter deosebit şi prin climatul afectiv care s-a creat odată cu reunirea muzicienilor de origine botoşăneană, a căror colaborare a confirmat existenţa unei frumoase familii artistice. Astfel, celor tineri li s-au alăturat foşti profesori din perioada liceului şi a studenţiei petrecute în Iaşi.

Compozitorii Ciprian Ion şi Bogdan Chiroşcă au avut până în prezent o evoluţie îngemănată. Sunt născuţi amândoi în Botoşani unde au absolvit Liceul de Artă „Ştefan Luchian”; amândoi s-au specializat şi în interpretare muzicală – pian şi în compoziţie, amândoi au urmat şi cursuri de dirijat orchestră; în prezent sunt lectori universitari la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, primul, la catedra de compoziţie şi contrapunct, iar al doilea, la armonie. Compoziţiile prezentate în concertul de la Botoşani, susţinut de orchestra simfonică a filarmonicii dirijată de Mihail Secikin din Republica Moldova, a reliefat încă o dată punctele comune ale personalităţii lor artistice.

Prima lucrare din program a fost poemul „Glasurile Putnei”, compus de Viorel Munteanu şi dedicat memoriei mănăstirii Putna, considerată de Eminescu „Ierusalimul neamului nostru”. Distinsă în 1981 cu Premiul Academiei Române, lucrarea reprezintă o reîmprospătare a cântărilor din vechea şcoală muzicală bizantină, trecute prin filtrul concepţiei creatoare a compozitorului. În primele secţiuni destinate orchestrei, atmosfera de rugăciune a fost bine sugerată prin sonorităţi sobre, echilibrate dinamic, cu caracter evocator. Momentul intrării corului ar fi trebuit să continue firesc linia întregii construcţii, ca un apogeu al stării de extaz evlavios şi patriotic, aşa cum sugerează şi versurile: „Ţară de sus,/ bucură-te şi cântă/ Soare pre Sorii ramurii noastre/ Glas între glasuri rodeşti.” Din păcate, Filarmonica din Botoşani nu are un ansamblu coral propriu, motiv pentru care lucrarea a fost interpretată cu ajutorul unui grup vocal de şapte bărbaţi, solicitaţi special pentru concert. De aceea, paloarea corului în raport cu orchestra a estompat gravitatea şi forţa de expresie a „Glasurilor Putnei”. Un număr mai mare de voci ar fi ameliorat considerabil situaţia.

Concertul a continuat cu lucrarea „Muzică de concert pentru pian şi orchestră de cameră” a compozitorului Ciprian Ion, pe care l-am văzut şi în ipostază de solist, sub bagheta aceluiaşi dirijor Mihail Secikin.

Având deja experienţă componistică, atât în genul cameral, cât şi în cel simfonic, Ciprian Ion s-a remarcat prin premiile obţinute la concursuri naţionale de compoziţie sau în calitate de dirijor şi interpret în concertele susţinute în câteva centre importante din ţară şi străinătate. Lucrarea menţionată este concepută într-o singură parte, în formă de sonată, cu un limbaj tono-modal, într-o atmosferă generală de tip romantic. Insă, am putut remarca şi orientarea neoclasică a compozitorului dată de echilibrul structural, de simetria propusă în repriză prin inversarea temelor, precum şi de viziunea unitară, închegată la nivel macrostructural. Din punct de vedere interpretativ, concertul a avut mici neajunsuri în ceea ce priveşte dialogul dintre pianist şi orchestră, în sensul unui dezechilibru dinamic şi a unei lipse de omogenitate în ansamblu, cauzate probabil de noutatea lucrării, la care se adaugă o oarecare imposibilitate de adaptare a mijloacelor dirijorale la substanţa partiturii.

În partea a doua, am ascultat mai întâi concertul pentru flaut şi orchestră de coarde, intitulat „Umbre şi geneze”, de Viorel Munteanu. Concepută în patru părţi, lucrarea dezvăluie, după cum afirmă însuşi compozitorul, „fascinanta mea prietenie cu ethosul, cu modurile şi armoniile, cu sintaxele muzicale, cu minunăţia formelor sonore revenind în sufletul şi mintea mea, mereu reformulate, în acord cu exigenţele actualizării.” Având o melodică variată, bazată pe stilizarea savantă a unor surse populare, creaţia lui Viorel Munteanu prezintă momente de un lirism tipic românesc, de factură rubato, unde linia melodiei curge în caracter doinit, cu expresivitate încărcată de semnificaţii. Ritmica, deosebit de complexă, cu dese întrepătrunderi de pulsaţii, ducând la poliritmii şi polimetrii pe verticală, a ridicat unele probleme de sincronizare între solist şi orchestră, sesizabile însă doar pentru ascultătorii avizaţi. O mai bună mobilizare a orchestrei ar fi ajutat la coeziunea de ansamblu a interpretării. Flautistul Dorel Baicu, laureat a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, cu o bogată activitate concertistică, a dovedit o tehnică instrumentală de excepţie, evidenţiată prin numeroasele efecte speciale pe care partitura i le-a solicitat la cele trei tipuri de flaut: cel obişnuit în sol, flautul piccolo şi flautul alto. Aceste intervenţii conferă lucrării şi un caracter avangardist, pe lângă cel arhetipal românesc amintit anterior.

Concertul de la Botoşani s-a încheiat cu poemul pentru orchestră „Regăsiri”, de Bogdan Chiroşcă, al cărui titlu ar putea fi interpretat ca o reîntoarcere la zone stilistice anterioare: neoclasicism, postromantism şi chiar impresionism. Totodată, se poate spune că e o regăsire a propriului eu creator, întrucât compozitorul a revenit asupra unei prime variante a lucrării, concepute în 2004 pentru licenţă, după o perioadă de evoluţie în timp ca pianist, dirijor şi compozitor, ipostaze în care s-a făcut în egală măsură remarcat. Orchestra a avut la final cea mai bună prestaţie din acea seară, reuşind să redea atmosfera oscilantă de la visare, la cea de încordare, cu o gradaţie firească, aşa cum a fost gândită de la bun început. În acest sens, remarcăm măiestria orchestraţiei semnată de Bogdan Chiroşcă, care a valorificat capacităţile expresive şi coloristice al ansamblului orchestral, într-o componenţă de tip postromantic. Expresivitatea sonorităţii se explică şi prin armonia variată, care se desfăşoară de la funcţionalitatea clasică la structurile geometrice ale modernităţii. Este o lucrare de sinteză stilistică: existenţa mai multor puncte culminante creează conexiuni cu stilul postromantic, organizarea ritmică riguroasă duce la o expresie de tip clasicizant, iar paleta timbrală diversificată trimite la culoarea orchestrală de factură impresionistă.

Concertul dedicat maestrului Viorel Munteanu şi discipolilor săi Ciprian Ion şi Bogdan Chiroşcă a avut o rezonanţă afectivă deosebită pentru spectatori şi invitaţi. Prezentatoarele, din aceeaşi mare familie muzicologică şi componistică ieşeană, au contribuit într-o mare măsură la întregirea manifestării. Dirijorul Mihail Secikin şi-a onorat misiunea cu devotament şi dăruire, toate acestea alcătuind împreună un adevărat eveniment artistic, în care protagonişti au fost muzicieni de azi şi de mâine. Le dorim mult succes în continuare!

Mihaela Balan, anul III