Recitalul de marţi, 13 octombrie, desfăşurat în Sala Studio a Universităţii de Arte, ne-a oferit o primă viziune asupra creaţiei camerale contemporane dintr-o serie de patru astfel de manifestări din cadrul Festivalului Muzicii Româneşti. Interpretarea a aparţinut profesorilor şi studenţilor masteranzi ai Facultăţii de Interpretare Muzicală sau unor colaboratori ai instituţiilor de profil. Programul încărcat şi variat stilistic a fost dominat, în majoritatea lucrărilor de o atmosferă generală tensionată. S-au remarcat în acest sens poemul Blaga, nebănuitele trepte de Viorel Munteanu, Elegiile Feliciei Donceanu şi Tatăl nostru de Vasile Spătărelu. Prin contrast, Improvizaţia dadaistă a lui Romeo Cozma şi piesele instrumentale au propus o ambianţă sonoră debordantă în spiritul muzicii de divertisment.
Lied-urile lui Roman Vlad pe versuri de Lucian Blaga ne-au dezvăluit o sonoritate complexă, cu trimitere la zona stilistică a romantismului târziu, într-o perfectă unitate cu textul simbolic. Au fost interpretate lied-urile Plouă, Gorunul, Amurg de toamnă, Fiorul şi Linişte de mezzo-soprana Laura Magdalena Scripcaru, solistă la Opera Română din Iaşi, acompaniată de pianista Vasilica Stoiciu Frunză. Dacă soprana s-a remarcat printr-o voce bună, penetrantă, prin uşurinţa de a cânta în registrul grav şi acut, pianista a avut o prestaţie deosebită ce a contribuit la realizarea muzicală a miniaturilor. Bocetul pentru pian (Şapte variaţiuni în formă de „Chaconne” asupra unui bocet românesc) de Roman Vlad, ne-a surprins prin originalitatea tratării acestui gen cu o semnificaţie aparte pentru ethos-ul muzicii noastre tradiţionale. Astfel, caracterul de „bocet” a derivat din maniera de tratare a discursului tensionat, cu asprimi armonice în rubato. În interpretarea lui Ciprian Ciotloş, dificultăţile tehnice ale partiturii nu au constituit un impediment, solistul impresionând prin naturaleţea şi profunzimea redării mesajului acestei lucrări.
Cantabile şi Presto de George Enescu, în versiunea propusă - Dorel Baicu (flaut) şi Lucia Diaconu (pian) -, nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, datorită nesincronizărilor ritmice evidente ale instrumentiştilor. În schimb, în compania clarinetistului Daniel Paicu şi a pianistei Aurelia Simion, ne-am bucurat de sonorităţile jazz-istice din lumea americană, ascultând două Preludii de Sabin Păutza.
Elegiile Feliciei Donceanu pe versuri de Mihail Crama, au conturat o atmosferă stranie, prin repetarea obsesivă a unor sintagme („nu vreau” sau „mi-e frig”) într-un discurs de tip recitativ recto-tono. Încercând să redea din punct de vedere interpretativ piesele compozitoarei concepute în spiritul muzicii arhetipale, tenorul Renato Ridiche, alături de pianista Ani Berindan, s-a folosit de un joc scenic expresiv. În contrast cu elegiile Feliciei Donceanu, Wild Geese de Leonard Dumitriu, a însemnat, prin inventivitate ritmică şi fantezie melodică, apropierea de spiritul musical-ului. Caracterul debordant al piesei s-a evidenţiat în redarea interpretei Cătălina Chelaru acompaniată la pian de Lăcrămioara Nae. Un alt tip de sonoritate modernă am descoperit ascultând Tatăl Nostru de Vasile Spătărelu pe versuri de Dumitru Spătaru. Concepută pentru voce şi vibrafon, audiţia acestei lucrări ne-a oferit o posibilă percepţie asupra spaţiului dintre pământ şi cer, linia melodică, izvorând parcă din dorinţa de eliberare de „cele pământeşti”. Cuplul interpretativ Oana Severin şi Florian Simion au transpus cu măiestrie această viziune creatoare oferindu-ne, de ce nu, posibilitatea să medităm asupra modului în care se poate traduce în muzică, o rugăciune.
Într-o componenţă camerală lărgită (Oana Severin -soprană şi grupul instrumental Dan Cirimpei- vibrafon, Camelia Dodan - flaut, Virgil Prisecariu - contrabas şi Oana Nica – pian) am ascultat două lucrări aparţinând profesorului şi compozitorului Romeo Cozma. Lied-ul Alcor ne-a dezvăluit înclinaţia creatorului spre lirism, prin versurile lui Mircea Florin Şandru. Mai mult decât atât, importanţa unor metafore din planul textului a fost subliniată cu ajutorul rupturilor de expresie sonoră. Cealaltă piesă, Improvizaţie dadaistă pe versuri de Tristan Tzara, a necesitat din partea interpreţilor un talent improvizatoric deosebit, aceştia reuşind să transpună cu succes ambianţa sonoră amestecată, specifică teatrului instrumental. În ultima lucrare, Poemul Blaga, Nebănuitele trepte de Viorel Munteanu, în versiunea interpretativă oferită de Oana Severin - soprană, Camelia Dodan - flaut, Daniel Paicu - clarinet, Adrian Moisuc - fagot, Alexandru Spătărelu - violoncel, Oana Nica - pian şi Anca Leahu - dirijor, am remarcat o bună comunicare între interpreţi şi grija deosebită în conducerea discursului muzical, a cărui dificultate a constat în redarea specificului de factură arhaică şi poetică.
În ciuda conţinutului mozaicat al programului, calitatea interpretării a contribuit la sondarea tezaurului muzical autohton, publicul bucurându-se de audierea unor lucrări inedite, în genuri şi abordări diferite.
Ştefania Porumb,
anul III Muzicologie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu