În perioada 11-13 aprilie, Universitatea de Arte din Iaşi a găzduit un
ciclu de manifestări reunite sub titlul general Creaţia muzicală elenă – o viziune. Proiectul a vizat un dialog cultural
între două state apropiate nu doar ca aşezare geografică, dar şi ca urmare a
evoluţiei istorice (cultura românească reflectând puternice influenţe din sfera
spaţiului etnic grecesc, mai ales în perioada domniilor fanariote). Suntem
familiarizaţi cu bogăţia culturii antice eline, reprezentată în majoritatea
artelor şi domeniilor de cultură prin opere, scrieri, lucrări de o valoare
estetică nealterabilă de-a lungul secolelor, devenind repere universale de
frumuseţe, echilibru şi armonie. Însă patrimoniul spiritual din spaţiul grecesc
nu se limitează doar la perioada Antichităţii. Deşi umbrită de marile puteri
imperiale ale Europei, suferind influenţe puternice datorate contextului
politic tensionat, cultura elină a continuat să existe, să se dezvolte, ajungând
în epoca modernă să fie reprezentată de artişti, esteticieni, scriitori,
filosofi, care nu s-au bucurat de o notorietate prea largă, din cauza izolării
geografice şi a diferenţelor de ethos, limbă, evoluţie istorică. Muzica a avut,
în mod inevitabil, acelaşi destin al izolării de contextul larg şcolilor naţionale
de la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar cei care au început să lupte pentru
formarea unei culturi muzicale moderne în sudul Peninsulei Balcanice au fost
compozitori, poeţi, pictori care au călătorit în Franţa, Italia, Germania,
Rusia, în scopul perfecţionării, intrând în contact cu artişti novatori,
consacraţi pe plan european.
Ciclul manifestărilor din aceste trei zile a fost dedicat compozitorului Manolis
Kalomiris, considerat reprezentant de seamă al şcolii muzicale elene
din prima jumătate a secolului al XX-lea. Concertul coral, urmat imediat de cel
vocal-simfonic în seara zilei de 11 aprilie, recitalul vocal-instrumental de pe
12 aprilie şi masterclass-ul de lied elen, finalizat cu un recital al clasei de
canto pe 13 aprilie, au reunit interpreţi români şi greci pentru a colabora la
materializarea unui proiect complex, prin care ne-au fost prezentate diferite
aspecte ale culturii muzicale elene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
prima jumătate a secolului al XX-lea. Am avut, astfel, ocazia să cunoaştem mai
îndeaproape creaţia muzicală a compozitorilor greci, în ipostaze multiple.
Coordonatoarea proiectului, Sofia
Kontossi, este ea însăşi un muzician complex, cu valenţe multilaterale de
interpret, muzicolog, istoriograf. Având la bază formarea ca pianistă
(absolventă a Academiei de Arte „George Enescu” din Iaşi, promoţia 1996), şi-a continuat
studiile la Universitatea din Atena, unde şi-a susţinut doctoratul în
muzicologie cu o primă sistematizare a creaţiei compozitorului grec Leonidas
Zoras. Ulterior, a elaborat o teză de doctorat şi în limba română, mult
mai amplă şi complexă, referitoare la creaţia de lied din cultura muzicală
elenă din prima jumătate a secolului al XX-lea. În cadrul manifestărilor
desfăşurate la Iaşi în luna aprilie a acestui an, am avut ocazia să o vedem pe
Sofia Kontossi în tripla ipostază de coordonator artistic, prezentator cu rol
„iniţiatic” pentru muzicienii români şi pianist corepetitor în domeniul muzicii
camerale vocal-instrumentale.
În prima seară, am asistat la un concert coral susţinut de ansamblul Cantores Amicitiae al Universităţii de
Arte din Iaşi, care a interpretat diverse piese din repertoriul creaţiei de gen
a compozitorilor Leonidas Zoras (Cinci cântece pentru cor de femei din ciclul Darurile dragostei), Dionyssis
Savopoulos (O mare mică), Yannis
Constantinidis (Ce ţi-am făcut...),
Manos
Hatzidakis (Peribanou), Giorgos
Kouroupos (Glorie păcii), Sotos
Vassiliadis (Mantinades). Lucrările
audiate s-au remarcat prin diversitatea elementelor de scriitură plurivocală
(monodii expresive interpretate la unison, dialogul bine reliefat dintre voci,
cu efect dinamizant asupra caracterului general, momentele de evoluţie a
discursului sonor prin succesiuni acordice), prin diferitele tehnici de emisie
vocală (zone de redare „dreaptă”, cu
scop de maximă omogenitate a discursului, ca în Cântecele pentru cor de femei, sau momente de culminaţie
caracterizate prin densificarea treptată a ţesăturii plurivocale, interpretare
vocală prin tensiune şi susţinere permanentă). Armonia pieselor ascultate poate
fi afiliată limbajului postromantic târziu de tip tonal lărgit, cu inserţii
modale şi elemente cromatice (specifice folclorului local al regiunilor
greceşti). Formulele de cadenţare reflectă cel mai clar acest tip de limbaj
tono-modal aflat la confluenţa celor două forme de organizare a sistemelor
sonore. Pregătiţi de către prof. univ. dr. Nicolae
Gâscă şi conduşi, ulterior, în concert, de către Nikos Maliaras (profesor la Universitatea din Atena, colaborator permanent
de 15 ani cu Opera Naţională Elenă), membrii coralei Cantores Amicitiae au captat atenţia publicului prin acurateţea
intonaţională, dificultatea rostirii textului integral al cântecelor în limba
greacă, reuşind să depăşească pragul simplei rostiri a versurilor printr-o
interpretare elocventă, exprimând sugestiv sensul muzical al pieselor.
În partea a doua a concertului, am audiat opt Cântece populare pentru voce şi orchestră din creaţia
compozitorului Manolis Kalomiris, în interpretarea sopranei Mina Polychronou şi a orchestrei
formată din studenţi ai Facultăţii de
Interpretare muzicală. Considerat fondator principal al aşa-zisei şcoli
naţionale muzicale elene, compozitorul Manolis Kalomiris este citat de către
Sofia Kontossi în prezentarea sa prin confesiunea asupra menirii lui artistice:
„Aceasta trebuia să fie misiunea mea, visul meu, ambiţia mea: să devin
trubadurul, crainicul neamului meu (...)”. Caracterizate prin structuri modale
cromatice (deseori bicromatice),
cântecele lui Kalomiris pot trezi reverberaţii familiare în conştiinţa unui
ascultător cu un bagaj mai amplu de audiţii anterioare, şi anume din sfera
muzicii româneşti aflată la începuturile sale (secolul al XIX-lea). Liniile
modale ale melodiilor, armonizarea tonală, ornamentaţia tipică, de factură
orientală, precum şi tematica centrată pe natură, iubire, sentimente patriotice
sunt trăsături prezente deopotrivă în creaţiile muzicale aparţinând
compozitorilor din Ţările Române de la sfârşitul perioadei fanariote şi din
epoca domniei lui Alexandru Ioan Cuza (romanţe, valsuri, piese de salon,
cântece populare, cadriluri, coruri). Acestea sunt semne concludente ale influenţelor
exercitate de relaţiile politice care existau între regiunile peninsulei
balcanice şi statele române aflate deopotrivă sub ocupaţia Imperiului Otoman.
Dirijorul Nikos Maliaras a condus
concertul şi în partea a doua, orchestra Universităţii de Arte fiind pregătită
anterior de către Bogdan Chiroşcă. Momentele de uşoară nesincronizare între
solistă şi orchestră se datorează, poate, contextului plin de evenimente şi
timpului extrem de limitat pe care l-au avut la dispoziţie pentru repetiţia
generală.
Următoarea manifestare a dialogului intercultural a avut loc vineri, la
orele 16.00 în aceeaşi sală de audiţii „Eduard Caudella”, sub forma unui
recital de lieduri intitulat sugestiv: Când
versul întâlneşte melodia: cântece greceşti pentru voce şi pian. Recitalul
a fost susţinut de aceeaşi solistă din concertul anterior, Mina Polychronou, acompaniată la pian de Sofia Kontossi.
Manifestarea de vineri după-amiază a permis o receptare mult mai clară a
universului muzical din piesele incluse în program datorită prezenţei actriţei Irina Scutariu, care a recitat
versiunea în limba română a poeziilor semnate de autori greci, extinzând
spaţiul artistic al evenimentului dincolo de cadrul strict muzical. Cu acelaşi
scop, au fost folosite şi proiecţiile unor imagini pe un panou aflat în partea
stângă a scenei, reprezentând picturi ale artiştilor plastici greci, cu un
impact vizual puternic, captivând atenţia prin puterea expresiei şi corelarea
cu elemente din curente diferite ale secolului XX: impresionism, naturalism
vegetal, ajungând până la suprarealism, cubism şi abstracţionism simbolic. Din
păcate, nu am avut posibilitatea de a nota şi reţine detaliile referitoare la
picturi şi legătura lor cu cântecele interpretate, însă prezenţa lor alături de
muzică şi poezie a contribuit esenţial la rezultatul estetic final. Astfel, pe
lângă prezentarea detaliată oferită de Sofia Kontossi asupra stilului, elementelor
de limbaj muzical şi atmosferei generală din fiecare cântec, publicul a fost
încântat de frumoasa comunicare dintre arte şi diversitatea tipurilor de
manifestare artistică la care a asistat,
edificându-se, totodată, asupra semnificaţiei versurilor după care au fost
compuse liedurile elene.
Succesiunea acestora a fost stabilită după criterii istorico-stilistice,
urmărind un fir evolutiv pe direcţia romantismului târziu, postromantismului,
urmate de trimiteri spre zona melodismului francez de factură impresionistă,
precum şi de tensionări armonice şi expresive specifice expresionismului, cu
revenirea din ultimul cântec la tipul de melodie ce poartă amprenta spaţiului
balcanic. Deoarece Sofia Kontossi preferă folosirea termenului de „cântec” în
loc de lied pentru creaţia de gen în cultura muzicală elenă, voi adopta şi eu
aceeaşi terminologie pentru a respecta caracterul şi trăsăturile stilistice specifice
ethosului balcanic.
Primul lied audiat aparţine compozitorului Spyridon Filiskos Samaras,
descris de prezentatoare ca reprezentant important al operei de la sfârşitul
secolului al XIX-lea şi un precursor al stilului specific lui Puccini. Cântecul
are o melodie accesibilă, se caracterizează prin cantabilitate, simetrie
(bazându-se pe idei muzicale reluate şi variate). Din punct de vedere
stilistic, se pot crea conexiuni cu lied-ul romantic schubertian şi cu ariile
specifice belcanto-ului italian.
Am audiat apoi două cântece din creaţia lui Manolis Kalomiris (1883-1962),
celebrat de muzicienii greci în acest an pentru cei 130 de ani de la
naşterea sa. Un amănunt interesant şi relevant referitor la acest creator este
locul naşterii sale (Izmir, Turcia) şi legăturile cu Rusia, aspecte care i-au
marcat decisiv evoluţia stilistică. Cele două cântece interpretate (Să grăiesc?, Nenăscute cântece) s-au
remarcat prin caracterul confesiv al muzicii, impregnat de textul de esenţă
filosofică, centrat pe tema legăturii dintre creator şi arta sa. Muzica, de un
lirism sublim, se află într-o legătură intimă cu semnificaţia versurilor
(auzite mai întâi în versiunea recitată de Irina Scutariu), situându-se într-o
zonă stilistică de factură romantică târzie, adânc pătrunsă de modalism
(înlănţuiri acordice plagale sau alunecări cromatice care se percep clar la
nivelul audiţiei prin culoarea sonoră particulară). Un alt aspect semnificativ
este acompaniamentul pianistic foarte dens, desfăşurat în mare parte prin
evoluţii arpegiale ample, cu rezonanţe armonice bogate.
Din creaţia lui Emilios Riadis, am audiat două piese din ciclurile din Treisprezece mici melodii elene (Întrebarea)
şi Nouă melodii elene (Egipteanca),
prezentate drept miniaturi vocal-instrumentale de factură impresionistă. Sofia
Kontossi a menţionat maniera debussyistă şi raveliană ca trăsături stilistice datorate
influenţei exercitate de melodismul francez cu care compozitorul a intrat în
contact, aspect observat apoi în timpul audiţiei prin simplitatea melodiei, de
o elevată expresivitate, cu sonorităţi modale, şi prin acompaniamentul
pianistic diafan, fluid ca o pânză sonoră.
Din creaţia lui Leonidas Zoras am audiat ciclul Instantanee – nouă poezii foarte mici de Giorgios Seferis, care se
încadrează în aceeaşi zonă de tip impresionist datorită titlurilor descriptive,
conciziei imaginilor sonore, construcţiei intonaţionale bazate pe tonuri.
Un moment inedit al recitalului a fost cântecul intitulat The wind sprang up at four o’clock din ciclul de Şase poezii dupa T. S Elliot al lui Jani Christou. Din
prezentarea densă în informaţii referitoare la contextul istoric, cultural şi
estetic în care fost creat acest ciclu, am reţinut existenţa unui progres
psihologic în evoluţia discursului muzical şi a versurilor poetice, prezenţa
unor stări de tensiune puternică, pe fondul coşmarului şi al angoasei, precum
şi legătura cu teoria simbolurilor arhetipale în viziunea lui Carl Gustav Jung.
După cum a precizat Sofia Kontossi înainte de a intepreta acest cântec, poetul
şi compozitorul propun „eliberarea omului contemporan din propria lui condiţie
existenţială prin unirea eului individual cu eul colectiv”. Sentimentele de
dezechilibru lăuntric, rătăcire haotică în spaţiul propriei existenţe sunt
redate sonor printr-un limbaj armonic situat înafara tonalităţii, cu disonanţe
puternice, rupturi interioare neaşteptate între frazele muzicale.
Recitalul s-a încheiat printr-o „revenire acasă”, după cum a precizat
metaforic Sofia Kontossi, adică printr-un cântec deosebit de liric, expresiv,
aparţinând compozitorului Manos Hatzidakis, care a readus
auditoriul în spaţiul unor sonorităţi de factură romantică. Intitulat Cu prima picătură a ploii, cântecul se caracterizează printr-un melodism
ardent, cu o culminaţie de mare intensitate afectivă, urmată de cadenţa finală
conturată în spaţiul solid al tonalităţii, generând acea stare de stabilitate,
de ancorare în zona terestră după o îndelungată şi sinuoasă incursiune.
Dialogul dintre voce şi pian a fost permanent corelat cu semnificaţia
versurilor, acordând importanţă atât discursului solistic, cât şi
acompaniamentului cu rol de prim-plan uneori. Vocea sopranei Mina Polychronou se caracterizează
printr-o culoare timbrală luminoasă, uşor extrovertită, adecvată mai degrabă
muzicii camerale decât celei de concert vocal-simfonic, având capacitatea de a
reda o paletă largă de trăiri, de a crea în conştiinţa auditorului stări
interioare canalizate pe o anumită direcţie estetică. Înzestrată cu un vibrato rapid şi strâns, asemănător unui
tremollo violonistic, Mina
Polychronou este genul de soprană care transmite fior lăuntric, potrivindu-se
unui context restrâns şi unei muzici caracterizate prin rafinament estetic şi
intimism sonor.
Seria manifestărilor de muzică elenă modernă s-a încheiat cu recitalul
susţinut de studenţi ai specializării de Canto de la Universitatea de Arte din
Iaşi: Ioana Coviţă, Daniela Gorea, Naomi Băluţă, acompaniate la pian de
Georgiana Holban, Oana Varganici şi Teodora Ciupescu. Recitalul a încheiat
masterclassul de lied elen desfăşurat în perioada 9-13 aprilie şi totodată
ciclul manifestărilor organizate în colaborare cu artiştii greci veniţi în
România cu această ocazie. Adresăm Sofiei Kontossi calde felicitări pentru
iniţiativa de a organiza aceste manifestări şi sperăm ca legătura creată să se
perpetueze în viitor prin alte proiecte de colaborare.
În loc de concluzie, voi încheia prezentarea seriei de evenimente ce au
apropiat culturile muzicale moderne românească şi grecească prin câteva versuri
din creaţia poetului, istoricului şi criticului literar Kostis Palamas.
Fragmentul citat face parte din poezia Să
grăiesc? (transpusă muzical în cântecul cu acelaşi titlu compus de Manolis Kalomiris), care face trimitere la procesul
creaţiei, la comunicarea dintre arte şi la frumuseţea care se naşte în urma
extrovertirii eu-lui artistic (fie poetic, dramatic, muzical sau plastic).
Cuvântule, ajungi tu primul şi cunună-te
Cu Tăcerea.
Şi grăiţi voi, Cântece,
Roade ale cuplului neîmperecheat.
Grăiţi voi, Cântece,
Cu nespusa frumuseţe
Pe care buzele întredeschise o au
În desenele mute.
Mihaela Balan - doctorand Muzicologie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu