Vineri, 5 aprilie 2013, a avut loc în sala
„Eduard Caudella” recitalul pianistei Oana Cărbunariu, preparator universitar
doctorand la
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Absolventă a Facultăţii de Interpretare
muzicală – secţia pian, Oana Cărbunariu a obţinut premii la concursuri naţionale
de interpretare cu sunt „Carl Czerny”,
„Primăvara Artelor”, sau „George Georgescu” şi a susţinut numeroase
recitaluri pe scenele din ţară în calitate de pianist solist şi pianist acompaniator,
dintre care menţionez: Festivalului
Naţional „Remember Enescu”, ediţia a IX-a (2009), Festivalului şi Concursului
Internaţional „George Enescu”, Piaţa Festivalului, Bucureşti (2009), Seară de
Muzică Românească în cadrul Festivalului Muzicii Româneşti, ediţia a XIII-a,
Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi (2009), Festivalului Naţional
„Remember Enescu”(2010).
Programul recitalului a cuprins preludii şi fugi extrase din cele două
volume ale „Clavecinului bine temperat” de
J. S. Bach. Concepute în anii 1722 şi 1742, acestea aduc în prim plan turnura
pe care o luase, încă din secolul al XVII-lea, limbajul muzical: sistemul tonal şi temperarea - rezultate
din operaţiunea de împărţire a conţinutului sistemului sonor în semitonuri
egale. Concepţia seriei de preludii şi
fugi este clară, succesiunea lor acoperind în totalitatea cadranul
tonalităţilor majore şi minore. Surprinzător este universul expresiv divers,
pregnant al temelor de fugă, Bach
demonstrând, prin modele neegalate până în zilele noastre, potenţialul
inepuizabil al acestui gen, marcat de rigoarea şi simetria arhitecturii în
contrast cu libertatea improvizaţiei (în unele preludii, de exemplu), ce alternează cu tendinţa de ordonare a
construcţiei sonore (în altele). Toate acestea subliniază, parcă, puterea
simbiozei dintre cele două componente ale ciclului. De altfel, varietatea cu
care Bach tratează fiecare cuplu în parte este impresionantă.
Alegerea repertoriului nu a fost întâmplătoare.
Deşi la prima vedere, creaţia compozitorului ne apare, metaforic, o insulă bine definită pe harta imaginară a
muzicii[1]
– cu contururi clare, consistenţă de granit, masivitate şi relief bogat –, ea
ne lansează neîncetat, peste timp, teme de meditaţie, ne predispune la
reflecţie şi ne îndeamnă la aspiraţii înalte, atingând cele mai sensibile
puncte ale simţirii. Acest
lucru s-a întâmplat şi în cazul interpretei Oana Cărbunariu, a cărei opţiune
repertorială se justifică nu numai prin pasiunea pentru muzica marelui
compozitor, pentru stricta organizare, simetria construcţiei şi claritatea
expunerii, dar şi prin alegerea tematicii de cercetare doctorală ce are bază
viziunea diacronică asupra cuplului preludiu-fugă.
Încă de la început Oana Cărbunariu a
impresionat prin lejeritatea tehnicii pianistice, precizia ritmică, dar mai
ales prin lipsa totală a oricărei crispări, ceea a condus la emiterea unui
sunet pur, curat, înveşmântat de candoarea şi prospeţimea frazării şi de o
evidentă bucurie de a cânta.
[1] Antigona Rădulescu, Johann Sebastian Bach, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică,
2010, p.38.
Anca Gabriela Vatamanu
Master anul II, Muzicologie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu