miercuri, 24 aprilie 2013

Preludii şi fugi de J. S. Bach în viziunea interpretativă a Oanei Cărbunariu




Vineri, 5 aprilie 2013, a avut loc în sala „Eduard Caudella” recitalul pianistei Oana Cărbunariu, preparator universitar doctorand la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Absolventă a Facultăţii de Interpretare muzicală – secţia pian, Oana Cărbunariu a obţinut premii la concursuri naţionale de interpretare cu sunt „Carl Czerny”,  „Primăvara Artelor”, sau „George Georgescu” şi a susţinut numeroase recitaluri pe scenele din ţară în calitate de pianist solist şi pianist acompaniator, dintre care menţionez: Festivalului Naţional „Remember Enescu”, ediţia a IX-a (2009), Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, Piaţa Festivalului, Bucureşti (2009), Seară de Muzică Românească în cadrul Festivalului Muzicii Româneşti, ediţia a XIII-a, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi (2009), Festivalului Naţional „Remember Enescu”(2010).
Programul recitalului a cuprins preludii şi fugi extrase din cele două volume ale „Clavecinului bine temperat”  de J. S. Bach. Concepute în anii 1722 şi 1742, acestea aduc în prim plan turnura pe care o luase, încă din secolul al XVII-lea, limbajul muzical: sistemul tonal şi temperarea - rezultate din operaţiunea de împărţire a conţinutului sistemului sonor în semitonuri egale. Concepţia seriei de preludii şi fugi este clară, succesiunea lor acoperind în totalitatea cadranul tonalităţilor majore şi minore. Surprinzător este universul expresiv divers, pregnant al temelor de fugă, Bach demonstrând, prin modele neegalate până în zilele noastre, potenţialul inepuizabil al acestui gen, marcat de rigoarea şi simetria arhitecturii în contrast cu libertatea improvizaţiei (în unele preludii, de exemplu), ce alternează cu tendinţa de ordonare a construcţiei sonore (în altele). Toate acestea subliniază, parcă, puterea simbiozei dintre cele două componente ale ciclului. De altfel, varietatea cu care Bach tratează fiecare cuplu în parte este impresionantă.
Alegerea repertoriului nu a fost întâmplătoare. Deşi la prima vedere, creaţia compozitorului ne apare, metaforic, o insulă bine definită pe harta imaginară a muzicii[1] – cu contururi clare, consistenţă de granit, masivitate şi relief bogat –, ea ne lansează neîncetat, peste timp, teme de meditaţie, ne predispune la reflecţie şi ne îndeamnă la aspiraţii înalte, atingând cele mai sensibile puncte ale simţirii. Acest lucru s-a întâmplat şi în cazul interpretei Oana Cărbunariu, a cărei opţiune repertorială se justifică nu numai prin pasiunea pentru muzica marelui compozitor, pentru stricta organizare, simetria construcţiei şi claritatea expunerii, dar şi prin alegerea tematicii de cercetare doctorală ce are bază viziunea diacronică asupra cuplului preludiu-fugă.
Încă de la început Oana Cărbunariu a impresionat prin lejeritatea tehnicii pianistice, precizia ritmică, dar mai ales prin lipsa totală a oricărei crispări, ceea a condus la emiterea unui sunet pur, curat, înveşmântat de candoarea şi prospeţimea frazării şi de o evidentă bucurie de a cânta.


[1] Antigona Rădulescu, Johann Sebastian Bach, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 2010, p.38. 


                                                  Anca Gabriela Vatamanu
                                                 Master anul II, Muzicologie

Niciun comentariu: