Aparitii editoriale recente

George Enescu în viaţa muzicală a Iaşului

Mihail Cozmei, Iaşi 2008

Într-o epocă dominată de fenomenele de consum şî câştig, de dorinţa unanimă de a avea succes şi putere de control asupra altora, muzicologia românească se află la interferenţa unor direcţii variabile, in funcţie de scopurile individuale ale fiecărui specialist în domeniu. În general, există pericolul de a cădea în una din cele două extreme: subiectivismul exacerbat şi neadecvat la tema tratata sau dimpotrivă, obiectivismul fad, materializat într-un limbaj abstractizat în mod excesiv, accesibil doar unei categorii restrânse de cititori.

Iată însă că una din cele mai recente apariţii editoriale aduce aceste două laturi diametral opuse în echilibru. Cartea semnată de Mihail Cozmei, George Enescu în viaţa muzicală a Iaşului, se remarcă de la prima răsfoire prin accesibilitatea sa, prin titlul simplu, concis, la obiect, care atrage atenţia asupra unui aspect interesant al vieţii muzicale ieşene. În ciuda acestei simplităţi aparente, nu poate fi negată originalitatea scrierii, subiectul ales fiind tratat cu o pasiune evidentă de către autor, care şi-a dedicat o mare parte din activitatea muzicologică cercetării şi sistematizării contribuţiilor aduse în ultimul secol de către diverşi muzicieni români la dezvoltarea învăţământului artistic din Iaşi.

Continuând tradiţia seculară a muzicologilor ieşeni (T. T. Burada, Titus Cerne, George Pascu), Mihail Cozmei a aprofundat fondul de documente locale, dând la iveală câteva monografii, studii de remarcabilă şi pertinentă analiză, mai ales a învăţământului artistic. De asemenea a pus în lumină noi aspecte bio- bibliografice ale unor muzicieni moldoveni (Burada, Asachi, Ciolan, Cerne, Jora, Celibidache), subliniind mai ales contribuţia lui George Enescu. Investigaţiile documentare ale lui Mihail Cozmei se impun prin inedit (porneşte totdeauna numai de la izvoarele primare, sigure), dar mai ales prin exploatarea, adeseori surprinzătoare, a semnificaţiilor secundare a surselor de arhivă. Cele trei schiţe monografice a instituţiilor şi formaţiilor muzicale (Conservator, Filarmonică, Cvartetul VOCES) confirmă tradiţia de înalt profesionalism a unui centru de cultură muzicală românească, admirabil pusă în lumină şi printr-o serie de cronici şi articole privitoare la viaţa muzicală contemporană, publicate de-a lungul timpului în ziare importante precum: CONTEMPORANUL, IAŞUL LITERAR, MUZICA, ACTUALITATEA MUZICALĂ (Bucureşti), ATENEU (Bacău), CRONICA (Iaşi), FLACĂRA IAŞULUI, CONVORBIRI LITERARE (Iaşi), DACIA LITERARĂ – serie nouă (Iaşi). A susţinut conferinţe, concerte – lecţii, prezentări la concerte educative, comentarii muzicologice la audiţii muzicale, referate, emisiuni radiofonice şi de televiziune. A făcut parte din jurii naţionale la concursuri de interpretare. Aşadar, muzicologul, istoricul şi profesorul Mihail Cozmei a avut până în prezent o activitate bogată, cu un efort susţinut în mod constant, urmărindu-şi scopul cu perseverenţă şi răbdare.

Dintr-o experienţă acumulată în timp, materializată prin numeroasele sale scrieri şi studii istoriografice amănunţite, a luat naştere această lucrare de sinteză, realizată într-un stil evocator, narativ, dar nelipsit de informaţii valoroase. Putem spune că autorul şi-a îmbrăcat trunchiul de date şi detalii biografice într-o exprimare simplă, dar consistentă, în care se împletesc parfumul vechi al discursului din prima jumătate a secolului XX cu modalitatea actuală de expunere, precisă şi incitantă totodată. Din acest motiv, putem afirma că Mihail Cozmei este genul de muzicolog uşor adaptabil la cerinţele permanent variabile ale exprimării în mass-media zilelor noastre.

Cartea lui Mihail Cozmei este structurată în opt capitole scurte, în care se întrepătrund două direcţii: evoluţia muzicianului George Enescu către imaginea artistului de geniu şi închegarea vieţii muzicale româneşti de la începutul secolului XX. Scopul acestui tip de expunere este de a evidenţia eforturile depuse de marele compozitor român pentru a pune bazele unei orchestre simfonice (acel „ínstrument atât de puternic”,pg 20) stabile în Iaşi, pentru organizarea stagiunii de concerte simfonice 1917-1918, încurajarea activităţii de muzică de cameră de către cât mai mulţi instrumentişti, înfiinţarea Societăţii Simfonice „George Enescu”, mai târziu, a Filarmonicii de stat „Moldova”. După cum afirmă autorul, toate acestea „nu au avut doar scop umanitar (majoritatea încasărilor din concerte şi recitaluri au fost oferite acţiunilor de binefacere) nu au fost doar gesturi de fraternitate şi de sporire – cu ajutorul muzicii – a curajului şi a speranţei, ci au deschis şi căile unor schimbări în viaţa unor artişti şi au contribuit la modernizarea vieţii noastre culturale.”(pg. 24). De asemenea, societatea pe care a organizat-o şi căreia i-a dat numele său era menită „să asigure existenţa continuă a unei orchestre simfonice şi să ducă mai departe experienţa strălucitei stagiuni istorice”. (pg. 44)

Titlurile celor 8 capitole sunt sugestive, au o uşoară nuanţă poetică şi surprind cele mai semnificative ipostaze ale compozitorului de-a lungul carierei sale: „Enescu, artist şi om”, „Iaşul muzical la începutul secolului XX”, „Un loc al definirii umane şi al creaţiei”, „O legendă?”, „Enescu şi Caudella”, „De la Societatea simfonică «George Enescu» la Filarmonica «Moldova»”, „Personalitatea lui George Enescu – o permanenţă”, „Pe urmele profesorului”.

În prezentarea detaliilor ce ţin de viaţa şi activitatea lui George Enescu, autorul abordează un ton evocator, cu iz arhaic, plin de farmec. Un alt detaliu referitor la maniera de expunere este folosirea persoanei I singular, ceea ce conferă lucrării un caracter personal, cu inserţii subiective. Iată o frumoasă încurajare adresată în mod indirect viitorilor muzicieni ieşeni: „Sunt convins că şi mai tinerii compozitori ieşeni, formaţi în Universitatea de Arte „George Enescu” la clasa condusă de Viorel Munteanu şi aflaţi la începutul afirmării, simt uneori nevoia să se adreseze creaţiei genialului artist, nu pentru a afla soluţii stilistice sau idei generatoare, ci o clarificare a propriilor noţiuni.”

Fiind o lucrare cu caracter biografic, cartea abundă în citate aparţinând compozitorului însuşi, apropiaţilor săi ori altor personalităţi care au intrat în contact cu el, fapt ce întăreşte autenticitatea materialului adunat şi atent studiat pentru scrierea acestei cărţi.

Bibliografia nu este precizată la final, aşa cum se procedează în mod normal, dar o putem regăsi pe parcursul lecturii, în cadrul notelor de subsol, care sunt numeroase şi minuţios notate. Pe lângă toate aceste aspecte remarcate, se cuvine semnalat un mic defect al volumului: inserarea unor citate în limbi străine, fără ca acestea să fie traduse. Deşi este vorba de limbi romanice, care au aceleaşi rădăcini cu limba română, trebuie să se aibă în vedere că nu orice cititor cunoaşte aceste limbi, şi pentru unii ar fi utilă traducerea citatelor respective.

Desigur, este un neajuns minor care nu are capacitatea de a estompa valoarea publicaţiei, la care este de apreciat caracterul elegant al punerii în pagină, precum si designul atractiv al fotografiilor inserate ca anexă.

La o privire de ansamblu asupra volumului, putem conchide că Mihail Cozmei a realizat o reuşită lucrare de sinteză informativă, care captivează publicul prin fuziunea manierelor de expunere (clasic şi modern, accesibil şi totodată dens în detalii, poetic dar şi precis, obiectiv în prezentarea informaţiilor, dar şi subiectiv în exprimarea propriilor opinii). Scrisă cu scopul de a aduce un omagiu violonistului, dirijorului, compozitorului, pianistului şi profesorului George Enescu, cartea lui Mihail Cozmei reprezintă şi un dar făcut Omului care a întruchipat toate celelalte multiple ipostaze. Sau, de ce să nu aducem şi aici citatul ales de autor pentru încheierea volumului său: Enescu – „exemplul generos si minunat a ceea ce un artist trebuie să aspire a fi în viaţă.” (Guido Gosti)

Mihaela Balan, anul III