Concert de închidere a Festivalului Muzicii Româneşti

Concertul de închidere a Festivalului Muzicii Româneşti din seara de 10 octombrie 2008 de la Filarmonica din Iaşi a prilejuit interpretarea câtorva pagini din muzica românească semnificative pentru evidenţierea locului ocupat de muzica noastră naţională în plan universal. Programul a conţinut Suita I pentru orchestră op. 9 de George Enescu, Concertul nr. 2 pentru orchestră de coarde de Sigismund Toduţă şi Simfonia în Do major op. 17 de Mihail Jora, iar interpretarea s-a desfăşurat sub bagheta dirijorului Corneliu Dumbrăveanu.

Dirijorul, în orientarea interpretării, pare să fi urmărit, împreună cu orchestra Filarmonicii, redarea celor trei stiluri componistice distincte, proprii fiecărui compozitor, subliniind totodată liantul lor - substratul popular, folcloric- . De aceea programul concertului, abordând genuri ca suita, concertul, simfonia, a fost unitar în ceea ce priveşte trecerea de la un stil la altul.

“Suita I pentru orchestră de coarde”, de George Enescu, e cunoscută în special datorită Preludiului la unison, şi reprezintă o dovadă a profundei apropieri de fondul arhetipal al culturii muzicale româneşti de tradiţie orală. Deşi din interpretare a lipsit partea a treia a acestei lucrări, Intermezzo, fie datorită faptului că a mai fost omisă în istoricul interpretării suitei, fie datorită schimbării de program din seara aceasta, fisura discursului melodic n-a afectat transmiterea mesajului.

Sigismund Toduţă prin gândirea sa muzicală s-a apropiat de George Enescu mai ales datorită fondului popular comun. Astfel, în interpretarea celui de-al doilea “Concert pentru orchestră de coarde” au fost bine scoase în evidenţă câteva sintagme melodice de filiaţie enesciană, cum ar fi în partea a II-a, Fugă, sau în partea a III-a, Recitativ şi Arioso.

Mihail Jora are şi el în Simfonia sa în do major cel puţin un moment enescian important, fiind recunoscut în tema principală a finalului simfoniei ca având un caracter similar cu tema Menuetului lent din “Suita I pentru orchestră de coarde” a lui Enescu.

Deşi prea puţin cunoscută şi apreciată de publicul larg, aspect exprimat prin numărul redus al participanţilor la concert, muzica românească (în special cea simfonică) cere ascultătorilor să cunoască valorile naţionale cât mai în profunzime. În ciuda exigenţelor sperăm într-un număr crescut de melomani la următoarele concerte de această factură.

Ştefania Porumb, anul II