Tinere sperante iesene

Giocoso - o nouă generaţie de succesori ai cvartetului Voces

Exactitate şi calitate. Trăire şi participare afectivă. Comunicare tacită impregnată de emoţie tinerească şi avânt. Acestea sunt cuvintele-cheie care pot reda atmosfera creată în Studioul de cameră al Universităţii din Iaşi de una dintre cele mai tinere formaţii camerale – cvartetul de coarde Giocoso – . Recitalul a avut loc sâmbătă, 22 noiembrie 2008, într-un cadru restrâns de spectatori, dar consistent din punct de vedere valoric. Cu un public format din profesori importanţi de la Conservatorul din Iaşi, bineînţeles că şi emoţiile au fost pe măsură. Dar efectul lor – constructiv. Fără a fi ajuns la experienţa şi la nivelul altor cvartete formate în şcoala ieşeană de muzică de cameră (fapt ce nu este însă exclus ca posibilitate), cei patru membri Giocoso îşi fundamentează existenţa şi evoluţia pe aceleaşi principii ca şi mentorii lor din cvartetul Voces: muncă asiduă, efort constant pentru autoperfecţionare tehnică şi expresivă, lărgirea permanentă a cadrului repertorial. Am mai avut ocazia să ascultăm această formaţie în anii trecuţi, şi trebuie să remarcăm evoluţia cvartetului de la o apariţie pe scenă la alta, manifestându-se din ce în ce mai unitar, mai rafinat şlefuit.

Programul a cuprins lucrări dificile din repertoriul cameral, din diferite zone istorice şi stilistice. În prima parte a recitalului, am audiat Cvartetul în sol minor op.74, nr.3 – „Călăreţul”de Joseph Haydn şi Cvartetul op.64 nr.2 „quasi una fantasia” de Henryk Mikolaj Gorecki. Prima lucrare a fost abordată într-o execuţie expresivă, într-un spirit clasicizant bine reliefat. Cea de-a doua lucrare, de o deosebită complexitate ritmică, tehnică, şi tocmai de aceea extrem de solicitantă, a avut parte de o interpretare strălucită, şi chiar echilibrată, întrucât cei patru membri, deşi extenuaţi după prima parte, au reuşit să îşi valorifice rezervele de energie rămase cu un maximum de eficienţă în cea de-a doua parte. Cvartetul în Fa major, op.96, de Antonin Dvorak, supranumit „Cvartetul American”, a beneficiat de o interpretare inspirată, diversificată ca stări şi cu unele momente de efuziune, exaltare emoţională, datorate probabil efervescenţei specifice vârstei interpreţilor.

Vibrând autentic, cei patru instrumentişti au reuşit să îşi capteze auditorii. Trăirea muzicii la unison este ceva ce nu se poate controla cerebral şi nici determina voliţional. Ea rezultă ca sumă a unor afinităţi din zonele subconştientului, afinităţi pe care munca în comun le adânceşte vizibil. Dintre toate formaţiile instrumentale camerale, cvartetul de coarde este poate cea mai pretenţioasă, intrucât interpreţii trebuie să găsească echilibrul între individualizare şi omogenizare în ansamblu. Membrii cvartetului Giocoso nu au acumulat suficientă experienţă care să întărească legătura dintre ei, dar important este că această legătură există şi se simte pe scenă. Progresul lor este evident, iar recitalul de sâmbătă reprezintă cu siguranţă o nouă treaptă urcată în drumul lor spre succes.

În esenţă, evoluţia pe scenă a cvartetului mi-a părut ca o manifestare a bucuriei de a cânta şi de a transmite, având ca trăsături proprii patosul juvenil, momentele de complicitate ludică între interpreţi, comunicarea lor uneori telepatică, alteori vizibilă. Însă toate acestea au avut rezultatul scontat: cvartetul Giocoso vine să reconfirme bogatul potenţial al şcolii interpretative ieşene în domeniul cameral. Nu rămâne decât să le ţinem pumnii în continuare şi să le dorim succes în carieră!

Mihaela Balan, anul III