sâmbătă, 7 februarie 2009

Între „Glossă” şi „Nightmosphere”

Inseraţi prin simpla şi concreta existenţă într-o lume conectată global şi acaparată de un consumerism cotidian ce domină cultura, conştientizăm fugitiv că ne rămân doar câteva secunde pentru scurgerea nisipului din clepsidră. Atunci ne întrebăm: oare arta a devenit o formă primitivă de comunicare în această lume accelerată? Oare doar elitele şi cei care o renasc cu pasiune o mai pot percepe? Suntem ferm convinşi că avem puterea şi datoria de a participa la eforturile comunităţii artistice, de a revitaliza acest „metabolism” evolutiv şi de a-i regenera rolul. Drept dovadă ce-a de-a XII-a ediţie consecutivă a Festivalului Muzicii Româneşti, desfăşurat la Iaşi în perioada 3-10 octombrie.
Simultan cu varietatea evenimentelor culturale organizate în cadrul menţionat, cu certitudine, celor prezenţi la manifestări le-au rămas impregnate „figuri” marcante, ale căror contribuţie – mai mult sau mai puţin benefică progresului muzical românesc – au declanşat criticile celor avizaţi.
Din cadrul acestui periplu artistic, ca o rampă de lansare pentru tinerii muzicieni, face parte şi Concertul claselor de compoziţie ale universităţilor de muzică din ţară, care a avut loc sâmbătă 4 octombrie, în incinta Studioului de Cameră al Universităţii de Arte George Enescu.
Exceptând discrepanţa deliberată între şcolile de compoziţie ce şi-au trimis reprezentanţii la Iaşi (Cluj, respectiv Bucureşti) s-a putut sesiza o reală propensiune spre creaţia muzicală contemporană, concertul oferindu-ne noi viziuni asupra muzicii...„noi”.
Studentă în anul III la clasa prof.univ.dr. Viorel Munteanu, Ana Teodora Popa a debutat cu Glossă pentru violoncel şi pian, în interpretarea lui Alexandru Grăjdeanu –violoncel şi Ciprian Ciotloş –pian. Lucrarea, de factură tradiţionalistă, cu firave inserţii ale elementelor moderniste, a plăcut prin cantabilitatea firului melodic, a logicii structurale perceptibile, atribute ce i-au conferit transmisibilitate afectivă.
Sub îndrumarea aceluiaşi mentor, Ciprian Costin, student în anul III, a revenit în atenţia publicului prin Suita de miniaturi pentru pian, lucrare ce deţine şapte secţiuni în care vom sesiza influenţe ale folclorului bucovinean, aduse prin prisma citatului melodic şi a formulelor specifice. Cu un conţinut armonic, respectiv melodic bogat, promovând elemente de virtuozitate şi tehnică pianistică, incluzând interpretarea de excepţie fără de care creaţia sa nu ar fi avut efectul scontat, Suita de miniaturi ne-a reliefat talentul, afinităţile şi îndeosebi disponibilităţile sale creatoare. Privită din perspectiva unui factor stimulativ, apreciem că un mai bun echilibru, chiar autocontrol, ar putea favoriza un incontestabil viitor succes componistic.
Urmărind demersul evolutiv al şcolii de compoziţie ieşene şi acele inseraţii ale elementelor muzicale contemporane din ce în ce mai pronunţate, am urmărit acest factor novator şi în creaţia pentru cvartet de coarde intitulată Rugă (după Psalmul 50) aparţinând asist.univ.drd. Bogdan Chiroşcă. Lucrarea reliefează o notă de prospeţime, de înnoire pregnantă dar perceptibilă, cu structuri disonante şi pasaje de virtuozitate interpretativă în toate cele patru secţiuni, încadrându-se astfel în incursiunea tendinţelor stilistice proprii muzicii româneşti contemporane. De remarcat şi prestaţia de excepţie a ansamblului cameral, compus din studenţii Andrei Stanciu (vioara I), Teodora Stoica (vioara II), Corina Gavril (violă) şi Sorin Munteanu (violoncel), la clasa conf.univ.dr. Constantin Stanciu, ansamblu definibil prin omogenitate, precizie şi expresivitate.
Linia proeminentă a evenimentului a fost marcată de tranziţia spre clasa de compoziţie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, reprezentată în acest an de Cristina Uruc – studentă în anul III la clasa prof.univ.dr. Livia Teodorescu – şi Lucian Zbarcea – masterand la clasa prof.univ.dr. Doina Rotaru.
Primele două creaţii, Farfalle I pentru vioară şi clarinet, respectiv, Sonata pentru pian aflate sub semnătura Cristinei Uruc, pot constitui un imbold pentru tânăra generaţie de compozitori. De remarcat bipolaritatea specifică celor două creaţii prezente, precum îmbinarea unor elemente de scriitură moderne cu trăsături pline de rafinament. Cea dintâi lucrare, Farffale, în interpretarea Cristinei Voicu (vioară) şi a lui Radu Stan (clarinet) s-a detaşat printr-un lirism proeminent ce alternează în opoziţie cu periplul diatonic-cromatic. În ceea ce priveşte sonata pentru pian Flamenco, interpretată de Mihai Murariu, se cuvine a sublinia cursivitatea execuţiei, echilibrată din punct de vedere tehnic şi expresiv, pianistul reuşind să redea cu precizie pasajele de virtuozitate şi suprapunerile de planuri.
Pe parcursul evoluţiei s-a sesizat predilecţia tinerilor bucureşteni pentru influenţa culturilor muzicale orientale, fapt resimţit în creaţiile lui Lucian Zbarcea: Flux pentru flaut şi pian – interpretare: Ana Chifu (flaut) şi Mihai Murariu (pian) – respectiv Nightmosphere pentru oboi şi percuţie – Rareş Pahonţu -percuţie; Ana Radu –oboi. Lucrarea s-a dorit o comprimare a ideii de flux şi reflux, flautul situându-se în complementaritatea pianului, astfel încât structura ritmico-melodică să fie constituită de cele două instrumente. Intenţiile componistice de a face resimţite influenţele aparţinând muzicii tradiţionale din Bali au fost sesizabile în structura modală utilizată.
Nu pe aceeaşi direcţie ne-am putea situa opiniile cu privire la cea de-a doua lucrare, pentru oboi şi percuţie. Recurgerea la anumite efecte sonore menite a recrea (după mărturisirea compozitorului) „atmosfera unei nopţi în diversitatea trăirilor ei posibile” şi de a evidenţia acel fior al nopţii, conturat şi prezent ca un motiv tematic pe parcursul lucrării, a reuşit să capteze atenţia publicului.
Tendinţa spre eliberarea de dominaţia şi structurile clasice anterioare epocii moderne, considerate „învechite”, au persistat în desfăşurarea programului. Astfel, şcoala de compoziţie clujeană, reprezentată de Ioan Boariu – student în anul III la clasa prof.univ.dr. Hans Peter Türk, respectiv, Tiberiu Herdlicska – masterand în anul II la clasa acad.prof.univ.dr. Cornel Ţăranu, ne-a oferit o demonstraţie a probităţii muzicale.
Cvartetul de coarde şi percuţie aparţinând tânărului Ioan Boariu şi interpretat de Ramona Coşovan (vioara I), Gabriel Bebeşelea (vioara II), Laposi Csilla-Orsolya (violă), Samuel Lupean (violoncel) ne-a surprins prin transmiterea unui amalgam de trăiri cotidiene, printr-un limbaj muzical variat, de la neo-modalism la aleatorism, inclusiv de implicarea în componenţa sa a unui substrat programatic. Probabil, acest fapt îi conferă, într-o oarecare măsură, credibilitate şi finalitate estetică lucrării.
Tiberiu Herdlicska, ultimul tânăr compozitor participant la acest eveniment ne-a evidenţiat o formă de îmbinare a polifoniei cu elemente de jazz, surprinse în cadrul Sonatinei pentru pian, în interpretarea de excepţie a Dianei Dava-Barb. Lucrarea deţine o abordare diferită, cu trei secţiuni contrastante, ultima parte readucând şi impunând limbajul polifonic într-o fugă la patru voci în care episoadele din secţiunea mediană a formei sunt extinse.
În încheierea acestor scurte consemnări, parafrazarea unui gând de-al muzicologului Pascal Bentoiu ar sintetiza probabil tot ceea ce s-a „consumat” în perioada 3-10 octombrie: Creaţia muzicală românească este, hai s-o spunem cu curaj, „uriaşă” cantitativ şi „admirabilă” calitativ. Este mai mult ca sigur că o săptămână, oricât de plină, nu va oferi decât o mică parte a comorilor existente. Dar, adunând repertoriul celor XII ediţii, bagajul devine impresionant, extrem de divers.
Sunt multiple serii de reguli, de concepţii muzicale ce aparţin culturii, deci ale societăţii în care trăim. Să luăm spre exemplu modulaţiile sau aplicarea tonalităţii, elemente ce au suferit o serie întreagă de reguli evolutive, de transformări, care într-un timp precedent n-ar fi fost admise.
Dacă s-ar cânta astăzi cu libertăţile de exprimare muzicală ale lui Debussy, Stravinski, Strauss în faţa unui auditoriu contemporan cu Beethoven, ar fi complet surprins şi probabil că acele lucrări n-ar fi ascultate, ele fiind considerate nişte erezii muzicale, supărătoare urechii.
În fond, timpul şi epoca crează anumite preferinţe şi procedee muzicale ce ţin de „opera” atmosferei artistice muzicale ale acestui spaţiu temporal.
Mihaela Tarabas

Niciun comentariu: