- concert inaugural -
Sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu, orchestra simfonică a Filarmonicii ,,Moldova” din Iaşi, a onorat răspunderea frumoasă ce i-a revenit şi de această dată, de a deschide ,,Festivalul muzicii româneşti”, ajuns la cea de-a XII-a ediţie. Aşa cum ne-am obişnuit, această manifestare organizată de Universitatea de Arte „George Enescu“, este dedicată revalorificării muzicii româneşti, precum şi aducerii în atenţie a celor mai tineri dintre compozitori. Gândurile la cea de-a 12-a ediţie a săptămânii anuale închinată creaţiei româneşti, se rezumă la enumerarea unui repertoriu edificator şi concludent, care din păcate este prea puţin adus în atenţia publicului ieşean.
Programul prezentat vineri, 3 octombrie a cuprins lucrări interpretate în primă audiţie, care au ilustrat în mod evident raportul dintre gândirea muzicală naţională, şi implicit cea universală. Alăturarea unor nume precum Sigismund Toduţă (Divertismentul pentru coarde, Simfonia nr. 5), şi Tudor Chiriac (Dacofonia nr. 1 pentru ţambal, taragot, nai, vioară, şi orchestră mare), confirmă standardele muzicii contemporane. Lucrările prezentate în concertul de debut, au adus în prim plan deosebiri vizibile ce ţin de latura lăuntrică a celor doi creatori, de aspectele esenţiale ale generaţiei căreia îi aparţin.
În prima parte, am audiat două piese de substanţă, contrastante, profunde ca expresie şi concepţie, semnate de clujeanul Sigismund Toduţă (1908-1991), al cărui centenar a fost marcat cu această ocazie. Remarcându-se printr-un stil elaborat de natură simfonică, în lucrarea ,,Divertismentul pentru orchestră de coarde”, compozitorul realizează o scriitură polifonică, aplicată pe un material tematic cu elemente din folclorul autentic. Surprinde prin vibraţia dată de ideile caracteristice de origine populară, care alternează cu cele melodico-ritmice de tipologie preclasică- dansantă.
Simfonia nr. 5, reprezintă rodul unei elaborări îndelungate, versiunea finală fiind redată în anul 1974. În gândirea simfonică a compozitorului Sigismund Toduţă, simfonia constituie o frumoasă sinteză între tradiţie şi inovaţie. Exprimarea succintă dar plină de conţinut a celor trei părţi interpretate neîntrerupt, asigură unitatea discursului. Subliniem pe această linie, culoarea sonoră particulară, dată de prezenţa partidei cordofonelor. Deşi au fost restrânşi din punct de vedere numeric, impresia creată a fost aceea a unei bogate orchestre, realizândându-se o participare destul de unitară. Remarcăm reliefarea timbrelor şi a momentelor solistice, bogăţia ritmicii cu influenţe folclorice, poezia doinită a părţii mediane, precum şi mecanismul neîntrerupt al frazei muzicale, subliniate şi puse în valoare de membrii orchestrei ieşene.
În partea a doua am audiat „Dacofonia I “a compozitorului, Tudor Chiriac (n. 1949 în Republica Moldova), lucrare ce a entuziasmat publicul, epatând prin ritmuri şi sonorităţi folclorice autentice. Chintesenţa ideatică a lucrării face apel la cântecul ancestral, iar distincţia gândirii componistice se reflectă în construcţia bazată pe o juxtapunere de momente. Imaginile muzicale redate în atmosfera sonoră ţin de ethosul, eposul şi de panteismul acestui pământ. În debutul lucrării, singurătatea naiului solo- cu discursul său de culoare luminoasă şi sobră, în non vibrato redă o imagine muzicală ce ne trimite cu gândul la începuturile primordiale. După afirmaţiile compozitorului, clarinetul, cu timbrul său de culoarea ,,revărsatului de zori”, aduce un plus de date semantice acestei idei, iar sunetele instrumentelor decorative - harpa, pianul, clopoţeii şi celesta- ,,scânteiază ca razele soarelui în picăturile de rouă ale dimineţii”. Ţambalul va prelua în mai multe rânduri leit- motivul lucrării, în momentul cadenţei etalându-şi disponibilităţile muzicale de excepţie. Soliştii care au dat viaţă muzicii prin instrumentele folosite sunt de asemenea de pe meleagurile moldave. Îi amintim pe Valeriu Caşcaval- ţambal, Simion Duja- taragot, şi Vasile Iovu- nai, toţi valoroşi interpreţi ai generaţiei în care activează, artişti care printr-o tehnică uimitoare, îmbină tradiţia folclorică autentică, cu repertoriul cult internaţional. Menţionăm şi contribuţia violonistului Gheorghe Mărgineanu, care în prezent ocupă funcţia de concert maestru al ansamblului orchestral ieşean. .
Bucurându-se chiar de la începutul serii de o deosebită popularitate, spre surprinderea celor care nu cred în impactul şi interesul pe care îl poate genera muzica contemporană, concertul de debut al festivalului s-a încheiat într-un iz folcloric autentic, redat de ritmurile, de calităţile timbrale ale instrumentelor populare româneşti.
A fost o seară aparte, ce s-a detaşat de convenţionalismul academic, datorită profilului diferit al repertoriului propus, simţindu-se plăcerea firească de a cânta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu