Creaţia enesciană şi apogeul interpretării camerale

Festivalul Muzicii Româneşti

Concertul cameral extraordinar, al serii de 23 octombrie, susţinut de către cvartetele Voces şi Ad libitum s-a remarcat prin interpretarea deosebită a trei lucrări enesciene. Programul expus astfel reprezintă o parte esenţială a muzicii româneşti, aşadar nimic nu a fost mai potrivit decât prezentarea acestuia în cadrul festivalului reluat acum cu succes.
Cvartetul nr.1 op.22 a fost susţinut de formaţia Ad libitum (Adrian Berescu – vioara I, Şerban Mereuţă – vioara II, Bogdan Bişoc – violă, Filip Papa – violoncel). Interpretarea de succes a dovedit claritate sonoră şi precizie a atacului, principalele lor atu-uri ale formaţiei camerale, precum şi alte caracteristici pozitive s-au evidenţiat în urma sincronizării continue. Pasajele care prezintă o scriitură preponderent lirică au fost realizate prin vibrato continuu, măiestrit conturat de schimbarea planului nuanţelor.
În partea întâi, Allegro moderato, caracterul dolce a fost prezent chiar şi în accentele mici aduse la violoncel, tot acesta realizând un efect asemănător lirei, prin etalarea pasajelor arpegiate, care se repetau şi susţineau armonic întregul cadru muzical.
În caracter diferit, partea a doua, Andante pensieroso, reprezintă o frumoasă pagină a muzicii lui George Enescu. Interpretarea plină de graţie a produs o diferenţă reală la nivelul nuanţelor. Deşi schimbările de tempo ce apar în scriitura enesciană constituie o dificultate pentru majoritatea interpreţilor, sincronizarea perfectă a ansamblului a creat efectul unui singur instrument. Finalul acestei părţi a fost de un extraordinar rafinament: muzica, aerul şi timpul păreau a se dilata prin nuanţa cât mai subtilă a interpretării.
Partea a treia, Allegretto scherzando, non troppo vivace, a debutat printr-un atac ferm care s-a dovedit apoi elan conducător către desfăşurarea tematică reprezentată prin scriitura în pizzicatto, cu valori mici. S-a observat o precipitare bine reliefată, adusă de membrii cvartetului ca proprie manieră de interpretare.
Partea a patra, Allegretto moderato, cu scriitura ce aduce probleme de ordin interpretativ şi tehnic a fost realizată cu succes, demonstrând profesionalismul redării muzicale enesciene la cvartetul Ad libitum.
A doua lucrare a serii, Cvartetul nr.2, op.22, a fost oferit publicului în varianta interpretativă a formaţiei camerale Voces (Bujor Prelipcean – vioara I, Anton Diaconu – vioara II, Constantin Stanciu, Dan Prelipcean – violoncel). Chiar de la primul acord s-au remarcat stilul echilibrat şi sunetul ajustat prin simplitatea unui atac natural, doar cu mici accente. Astfel, partea întâi, Molto moderato, într-un legato bine realizat, a impresionat prin tuşeul deosebit adus la violoncel şi continuat la vioara I, subliniindu-se caracterul epic al scriiturii.
Andante molto sostenuto ed espressivo este indicaţia pentru partea a doua a cvartetului. Aici s-a produs o schimbare, către starea poetic-meditativă cu trecere spre sfera armonicelor şi proiecţie spre înalt.
Partea a treia, Allegretto non troppo mosso a fost expusă ca discurs continuu, cu mici pauze aduse de pasajele cu note accentuate sau în pizzicatto, care vin asemenea unor răspunsuri pentru momentele sostenuto. Preluarea frazei muzicale de la un instrument la altul conduce cu gândul la un instrument cu şaisprezece coarde, la o singură, unică voce, numită simplu: Voces.
Partea a patra, Con moto molto moderato, energico, reprezentând finalul lucrării camerale – continuă în spiritul bucuriei de a cânta, foarte bine remarcat prin dinamica şi mimica interpreţilor. Naturaleţea şi uşurinţa unei emiteri sonore de maxim profesionalism vine desigur dintr-o prezentare a lucrării în sălile de concert de nenumărate ori.
În final, lucrarea camerală Octuor pentru coarde op.7, a reunit cvartetele: Voces şi Ad libitum. Cele patru părţi cu indicaţiile: Très modéré, Très vite, Lentement şi Mouvement de valse bien rytmée, au constituit o frescă enesciană în care sonorităţi ce sugerează culori calde par să se amestece într-un curcubeu sonor, pentru a reveni la ideea iniţială, dar într-o formă nouă. Discursul are o scriitură dificilă, plină de notaţii la nivelul interpretării, acestea contribuind la reliefarea elementelor de bază ale limbajului muzical. Consider că alegerea programului a fost una deosebită, ce dezvăluie latura de profundă interiorizare şi rafinament a compozitorului.
Cele două interprete ale serii: cvartetele Ad libitum şi Voces au reuşit şi de această dată o detaşare totală de sfera cotidiană şi de cea temporală, prin trăirea înlăuntrul muzicii. Astfel publicul ieşean a avut posibilitatea inedită de a audia un triptic enescian, într-o manieră interpretativă de excepţie.
Pentru cvartetul Ad libitum aş aduce o completare sintagmei: muzica face tonul şi aş spune că nuanţele mici aduse cu mare rafinament fac muzica(!), iar pentru Voces, aş alege o sintagmă ce ar putea constitui emblema acestei seri de succes: Incredibil dar adevărat!
Muzica tratată într-un mod profesionist deschide mereu porţi de lumină în marele necunoscut.

Alina Bondoc