În plină sărbătoare ieşeană

Stagiune 2007-2008

După o săptămână de la frumoasa deschidere a stagiunii 2007-2008, Filarmonica „Moldova” din Iaşi a găzduit un concert simfonic deosebit. Programul accesibil a atras un public numeros, nerăbdător să asculte faimoasele uverturi din diferite opere de Giussepe Verdi şi Pietro Mascagni. Deşi auzim peste tot reproşuri legate de sălile pe jumătate goale ale teatrelor, operei, filarmonicii şi de lipsa de interes în special a tineretului contemporan pentru evenimentele culturale din zilele noastre, iată că există, totuşi, o deschidere a ieşenilor spre o anumită zonă a muzicii culte, anume spre acele uverturi cantabile, melodioase, cu adresabilitate imediată celor neiniţiaţi în tainele muzicii.
Programul nu a fost dedicat în exclusivitate paginilor orchestrale din repertoriul romantic, prima parte a concertului debutând cu sonorităţile clasice ale Simfoniei nr. 104 în Re major de Joseph Haydn. Lucrarea a fost supranumită „Londra” după oraşul unde ea a fost compusă sau „Cimpoiul” din cauza pedalei ample din bas în ultima secţiune. Simfonia este alcătuită din 4 părţi contrastante din punct de vedere dinamic şi al caracterului, anume Allegro, Andante, Menuet şi Finale (un rondo viguros) la care se adaugă un element inedit – o introducere lentă (Adagio). Fără îndoială, lucrarea se înscrie ca una dintre cele mai cântate şi ascultate lucrări ale lui Haydn.
În partea a doua a concertului, am putut audia 5 uverturi, urmate de un bis spumos, reprezentat de uvertura operei „Carmen” de Geoge Bizet. Mai întâi, am ascultat uvertura operei „Forţa destinului” de Giussepe Verdi, care a creat o atmosferă sumbră, dureroasă, propice conţinutului literar al acestei drame. A urmat apoi preludiul la actul al III-lea din opera „La traviata”, una din cele mai frumoase pagini simfonice verdiene. După cum în cadrul lucrărilor clasice este respectat principiul contrastului de tempo, aşa s-a întâmplat şi în partea a doua a concertului: prima uvertură dinamică, dramatică, a doua lentă, dar profundă, aşa că a treia nu putea fi decât rapidă, viguroasă, impunătoare, conform acţiunii operei „Vecerniile siciliene” (G. Verdi), referitoare la izbucnirea unei răscoale a sicilienilor din secolul al XIII-lea.
În loc să urmeze şi ultima uvertură a lui Verdi prevăzută în program, cea de-a patra lucrare de operă audiată a fost Intermezzo de la opera „Cavalleria rusticana” a lui Pietro Mascagni. Fiind o muzică lentă, dar de mare intensitate expresivă, acest Intermezzo a precedat uvertura operei „Nabucco” de Verdi, din nou datorită principiului contrastului dintre lucrările trecute în program.
În final, publicul ajuns la extaz a solicitat insistent un biss, dorinţa fiindu-i satisfăcută printr-un alt „şlagăr” arhicunoscut al muzicii romantice: „Carmen” de George Bizet.
Dirijorul orchestrei a fost Michele Santorsola din Italia, care a devenit un „vizitator” permanent al Filarmonicii ieşene. Concertele sale nu au aceeaşi strălucire ca cele dirijate de excentricul Misha Katz, însă eu consider că atitudinea sa echilibrată, oarecum rezervată, evidentă prin mişcările sale precise, extrem de sugestive, conferă siguranţă şi exactitate actului dirijoral. Să nu uităm unul dintre principiile mişcărilor dirijorale este economia de mijloace.
Iată cum, la începutul mileniului al III-lea din istoria omenirii, într-o epocă în care haosul şi lupta pentru putere au acaparat lumea, când s-a pierdut contactul cu divinitatea şi respectul pentru Natura-Mamă şi în care urechile ne sunt invadate de ritmuri aproape sălbatice, başi asurzitori şi sunete haotice ce erijează în muzică, în această epocă au reuşit să supravieţuiască linii melodice vechi de două sau chiar mai multe secole, semn că muzica adevărată este eternă şi nu moare niciodată. Zilele Iaşului au constituit un prilej pentru diverse manifestări, fie ele comune, fie comerciale, fie artistice, însă evenimentele realmente valoroase au rămas tot cele care au ca scop înălţarea spiritului omenesc şi delectarea sa sufletească.

Mihaela Balan, anul II muzicologie