Specificul enescian în interpretarea violonistului Remus Azoiţei şi pianistului Eduard Stan

Festivalul Muzicii Româneşti

Festivalul Muzicii Româneşti, ediţia a XI-a, a găzduit miercuri 24 octombrie 2007, la sala de concerte a Filarmonicii Moldova din Iaşi, recitalul extraordinar susţinut de violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan.
Absolvent al Conservatorului din Bucureşti la clasa prof. Daniel Podlovski, Remus Azoiţei îşi continuă studiile la Julliard School of Music din New York, unde obţine titlul de Master of Music. În decursul carierei sale, violonistul a concertat în oraşe ca New York, Londra, Tokyo, Berlin şi s-a bucurat de colaborări cu artişti precum David Geringas, Gerard Casee, Nigel Kennedy, Franco Bertacci, Iosif Conta, Cvartetul Voces şi alţii. Câştigarea concursurilor internaţionale de vioară (George Enescu, Michelangelo Abbado, Michael Hill World, Weimar, Jeunnesses Musicals) şi implicarea în diverse activităţi culturale, aduc în 1992 violonistului premiul Cella Delavrancea decernat de către Guvernul României, urmând ca în anul 2004 Preşedintele României să-i ofere titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural. În prezent Remus Azoiţei activează ca profesor al Academiei Regale de Muzică din Londra, dar şi ca Director Artistic al Societăţii Enescu din acelaşi oraş.
Pianistul Eduard Stan a absolvit Şcoala Superioară de Muzică şi Teatru din Hannovra. Laureat al concursurilor internaţionale de la Köln, Hamburg şi Braunschweig, interpretul include în activitatea sa colaborări constante cu violonistul Remus Azoiţei, cu violoncelista Laura Buruiană sau Cvartetele Voces şi Ad Libidum, dar şi cu sopranele Sylvia Bleimund, cu mezzo-soprana Eliseda Dumitru sau cu tenorul Johannes Gaubitz. Pentru contribuţia sa în răspândirea muzicii enesciene, anul 2005 i-a adus pianistului medalia Enescu oferită de Institutul Cultural Român. Actualmente Eduard Stan este profesor la Şcoala Superioară de Muzică din Lübeck.
Spectacolul a debutat cu Sonata în la minor Torso (1911), denumită astfel de Tudor Ciortea pentru că a rămas monopartită , constituindu-se ca o trecere între Sonata op. 6, No. 2 în fa minor şi Sonata op. 25, No. 3 în la minor. Încă de la început, violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan ne-au surprins prin tehnica impecabilă, precizia ritmică, sonoritatea rafinată, dezvăluind totodată în interpretarea lor afinitatea compozitorului pentru nuanţele abia perceptibile.
Una din capodoperele enesciene este Suita Impresii din copilărie op.28 (1940) ce include câteva imagini reînviate de compozitor (Scripcarul, Bătrânul cerşetor, Pârâu în fundul grădinii, Pasărea din colivie şi cucul din perete, Cântec de leagăn, Greieraşul, Luna pătrunde pe geam, Vântul în horn, Furtuna în noaptea de afară, Răsărit de soare).
Remus Azoiţei deschide lucrarea prin solo la vioară, dezvoltând tema atât în plan tonal, cât şi cucerind registrele acut şi grav, într-un caracter improvizatoric, dar totodată bazându-se pe rigurozitatea programatismului ce ne sugerează ritmurile de factură populară. Al doilea tablou aduce pasaje pline de încărcătură emoţională, expuse la vioară, în contrast cu secţiunea întâi. În următorul tablou am putut sesiza alternanţa pianului cu vioara conturând imaginea ethosului modal, ca în discursul muzical ce a urmat, pianul şi vioara să ajungă la unison. Tabloul Vântul în horn a fost reprodus onomatopeic de violonist în timp ce în Răsăritul soarelui pianistul a personificat ciocârlia prin evadări armonice progresive în registrul supraacut.
Ultima parte a lucrării a reprezentat exploatarea maximă a resurselor instrumentale, printr-o contribuţie unitară, de mare capacitate tehnică.
Recitalul a continuat cu Impromptu concertant (1903), în care instrumentiştii au avut roluri egale în partea introductivă, ca apoi pianistul Eduard Stan să ne ofere momente de virtuozitate instrumentală printr-un acompaniament variat, cu rol de susţinere.
Lucrarea care a încheiat seara enesciană a fost Sonata Op. 25, No. 3 în la minor, „în caracter popular românesc” (1926). Aici am regăsit ca element particular interpretarea instrumentală în care pianul a avut o desfăşurare caracteristică sonorităţii ţambalului sau a cobzei. În partea întâi vioara a expus tema principală, pentru ca în secţiunea a doua să constatăm prezenţa flagioletelor, după care s-a revenit la tema principală în fortissimo. Finalul Sonatei aduce intonaţiile şi ritmurile din Moldova, în care pianului i-a revenit expunerea temei iniţiale, într-o continuă variaţie de tempo.
Precizia ritmică, tehnica desăvârşită şi implicarea totală în actul muzical au determinat publicul să aplaude entuziast. Remus Azoiţei şi Eduard Stan au răspuns aplauzelor prin interpretarea a două lucrări mai puţin cunoscute: Balada şi Andantino Cantabile. Recitalul oferit de cei doi interpreţi se numără printre cele mai importante manifestări ce au avut loc în cadrul Festivalului Muzicii Româneşti din acest an, fapt ce se datorează atât repertoriului ales cât şi măiestriei instrumentale de care cei doi au dat dovadă.

Dana Dăncilă