Muzica - la interferenţa dintre compoziţie, matematică şi informatică

Festivalul Muzicii Româneşti

Cu ocazia Festivalului Muzicii Româneşti, Amfiteatrul „George Enescu” a găzduit marţi, 23 octombrie, concertul claselor de compoziţie de la universităţile de muzică din Bucureşti. Asistând la acest concert, am fost încântată de lucrările prezentate colegul meu, Ciprian Costin, din anul II Compoziţie, cele două creaţii ale acestuia fiind: „Clopote de seară”, lied pentru bariton şi pian şi „Trei schiţe de animaţie” pentru ansamblu cameral.
La doar 19 ani, Ciprian Costin poate fi considerat o excepţie a generaţiei de tineri din zilele noastre, având un CV impresionant şi un program foarte încărcat. Tânărul compozitor nu studiază doar muzica, ci şi informatica, în prezent fiind student în paralel şi la Universitatea „A. I. Cuza” din Iaşi. De mic copil, a dat dovadă de talent muzical, însă şcoala i-a revelat şi înclinaţia spre ştiinţele exacte.
Prin urmare, a studiat atât obiectele de cultură generală obişnuite, cât şi pe cele din domeniul artistic. A participat la numeroase olimpiade de matematică şi concursuri de interpretare pianistică. A susţinut multe recitaluri în Iaşi, în ţară, participând totodată la diferite cursuri de măiestrie. De remarcat este că a absolvit Liceul de Informatică „G. Moisil” din Iaşi, unde a cumulat clasele a X-a şi a XI-a într-un singur an şcolar.

Mihaela Balan: Aş vrea să încep acest interviu cu o întrebare care i-ar interesa mai ales pe cei neiniţiaţi în tainele muzicii: cum reuşeşti să împaci studiul a două domenii atât de diferite, chiar contrastante din punct de vedere al mijloacelor de exprimare?
Ciprian Costin: Sincer vorbind, cele două domenii se pot împăca foarte bine! Compoziţia trebuie să aibă o bază matematică, pentru că sunt puţine cazuri când baza este constituită doar din idei, din stări personale. Deci, compoziţia necesită un fundament solid şi o construcţie foarte elaborată, iar matematica este cea care îi poate oferi toate acestea. De asemenea, pot să utilizez multe metode pentru redactare de partituri, recunoaştere, dar acestea ţin mai mult de informatică. Ceea ce ţine de muzică este, pe lângă utilizarea computerului în muzica electronică, şi posibilitatea de a face muzică de film şi de a ne ajuta de mijloacele moderne (programe, aparate) pentru realizarea acesteia.

M.B.: Asistăm, de fapt, la o matematizare a procesului compoziţiei muzicale.
C.C.: Da, şi aceste „ajutoare” ale compozitorului îi uşurează munca şi îi dau posibilitatea să găsească soluţii optime de organizare sonoră.

M.B.: Cum ţi-ai dat seama de pasiunea ta pentru compoziţie?
C.C.: S-a întâmplat cu mult timp în urmă, mai exact din clasa I când părinţii mei mi-au cumpărat pianina. Îmi amintesc că prima mea improvizaţie a fost în do major... era cantabilă, armonică, şi avea acorduri în stare directă. Prin clasele a II-a şi a III-a, am scris primele pagini de muzică, unde totul era foarte tonal, strict limitat, dar nu lipsit de imaginaţie. Chiar m-am uitat recent peste ceea ce am scris atunci şi am rămas surprins, pentru că nu mă aşteptam să am idei la o asemenea vârstă. Desigur, nu erau idei valoroase, dar ilustrau atracţia mea pentru compoziţie. Mai târziu m-am concentrat asupra studiului pianului, când mi se întâmpla deseori să greşesc pur şi simplu unele sunete şi să constat că îmi veneau idei alternative pentru pasajul pe care îl studiam. În liceu, studiul informaticii m-a determinat să mă apropii şi mai mult de muzică. Sincer, mie mi-ar fi plăcut să fac doar Conservatorul, dat mi-am dat seama că în viaţă mai sunt şi alte lucruri care trebuie făcute, chiar dacă nu ne atrag în mod deosebit. Şi studiul pianului m-a ajutat foarte mult, chiar dacă nu sunt un pianist de elită.

M.B.: Oricum, este o mare realizare pentru tine faptul că ai participat efectiv la interpretarea propriilor lucrări. Deşi se ştie că cei ce scriu, compun sau pictează, preferă să păstreze misterul în jurul mecanismului de elaborare şi prelucrare a ideilor lor, ai putea să ne spui măcar câteva elemente ale actului componistic? Cum decurge acest proces din momentul apariţiei ideii? Este revelaţie sau muncă asiduă, efort de concentrare?
C.C.: Se ştie că în general e vorba despre 99% muncă şi 1% inspiraţie, dar eu fac foarte multă improvizaţie, în diverse stiluri (ca Bartok de exemplu, sau ca Beethoven), încercând să-mi găsesc şi propriul meu stil.

M.B.: Şi tu chiar te regăseşti în aceste cuvinte consacrate referitoare la proporţia între talent şi muncă?
C.C.: Sincer, eu consider că e nevoie de mai multă inspiraţie pentru a compune, cel puţin în cazul meu aşa este. Dar cred că, în final, se ajunge tot la muncă, multă muncă, pentru că, într-o lucrare muzicală, totul trebuie să aibă o justificare. Dar nu ceva de genul: „Pentru că aşa îmi place”... Cred că e necesar ca un compozitor să ajungă la nivelul justificărilor teoretice, după care îi este permis să îşi impună propria viziune.

M.B.: Ce părere ai despre clasele de compoziţie ale universităţilor din Bucureşti, Cluj, Chişinău, ale căror lucrări le-am audiat în cadrul concertului de miercuri?
C.C.: Mie mi-a plăcut foarte mult clasa de la Cluj, din cauză că studenţii moştenesc stilul de compoziţie al maestrului Sigismund Toduţă, pentru că scriu în diferite stiluri, îmbinând mai multe tipuri de scriituri. Cât despre cei din Bucureşti, pot spune că au avut efecte interesante... Ei experimentează foarte mult, dar partea proastă e că aceste experimente nu au un scop, nu vin din ceea ce ei gândesc sau simt, ci pur şi simplu din dorinţa de a testa exhaustiv posibilităţile unui anumit tip de instrument.

M.B.: Şi astfel, ei se îndepărtează de finalitatea muzicii, aceea de a fi dăruită publicului, pentru plăcerea de a fi audiată...
C.C.: Nu neapărat, pentru că anumite efecte speciale pot fi utilizate cu succes în unele lucrări, dar ideea este că experimentele se fac în piese destinate testării, autocorectării, şi nu în cele ce urmează să fie cântate în public.

M.B.: Am dori să ştim care sunt proiectele tale de viitor şi ce stil de compoziţie îţi este mai familiar, mai apropiat de sufletul tău.
C.C.: Pe lângă intenţia mea de a scrie o suită de miniaturi, mai vreau să compun o lucrare pentru orchestră. Am o dorinţă arzătoare de a scrie şi ceva mai complex. Cât despre muzica pe care o prefer...îmi place foarte mult muzica de film, în special compozitori precum James Warner, John Williams, Hans Zimmer, pentru că pun accent pe melodie şi pe culoarea locală a anumitor popoare, utilizând instrumente tradiţionale specifice fiecăruia.

M.B.: În final, ce sfaturi sau sugestii le-ai oferi celor ce doresc să urmeze drumul compoziţiei muzicale?
C.C.: Având în vedere că este un drum greu, care necesită cunoaşterea muzicii care s-a scris până în prezent, dobândirea experienţei de a scrie în orice gen şi în orice stil, nu pot să spun decât că le recomand să se pregătească temeinic din punct de vedere teoretic, să asimileze noţiuni de teorie, armonie, contrapunct, forme, orchestraţie. Ideal ar fi ca acest proces de asimilare să fie unul de durată, pentru că muzica nu se învaţă din cărţi, ca alte domenii, în câteva săptămâni sau zile. Sunt multe lucruri care trebuie înţelese la nivel de detaliu.

M.B.: Îţi mulţumesc că ai acceptat invitaţia de a răspunde la aceste întrebări şi îţi doresc mult succes în realizarea visurilor tale de tânăr compozitor.

Mihaela Balan, anul II muzicologie