Începutul unei noi stagiuni a fost marcat la Filarmonica de Stat ,,Moldova”, printr-un program în cadrul căruia i-am avut prezenţi pe dirijorul italian Michelle Santorsola, şi pe pianista Silke Thora Matthies, rector la ,,Hochschule für Musik” din Würzburg, Germania. Din discursul de început al Directorului General, prof. Univ. dr. Bujor Prelipcean, am aflat că Michelle Santorsola va fi prezent ca dirijor permanent al acestei stagiuni.
Anul acesta Filarmonica ieşeană împlineşte 65 de ani de activitate! Instituţia muzicală profesionistă a întreprins un drum de cultură artistică, contribuind la afirmarea spiritualităţii româneşti, prin îndeplinirea misiunii sale muzicale şi naţionale. Din când în când, aceasta oferă spectacole grandioase publicului fermecat de muzică bună, şi tinde să ridice pe o treaptă superioară interesul constant ce s-a menţinut în activitatea Filarmonicii ieşene de-a lungul anilor trecuţi de la înfiinţarea sa.
Oriunde în lume prezenţa unui interpret străin într-o sală de concerte a fost şi este primită cu un plus de interes din partea publicului. Filarmonica a prilejuit pentru acest debut audierea unei pianiste consacrate, care i-a bucurat pe cei prezenţi în sală, printr-o interpretare impecabilă.
Entuziasmul, abnegaţia artistică, seriozitatea solistei şi a dirijorului s-au transmis aproape integral orchestrei, determinând un nivel destul de ridicat al concertului. Cunoscută ca o pianistă de anvergură, solista ne-a dăruit o interpretare plină de culori, printr-o frazare elevată. Aceasta dispune de o tehnică ce-i asigură o fascinantă degajare, cu un efort al interpretării ce se simte în tuşeul clapelor.
În deschiderea programului am audiat uvertura ,,Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”. Echilibrul lucrării a fost dat de sonoritatea amplă a culorii timbrale a instrumentelor de alamă, unde suflătorii schimbă permanent replici, creând o atmosferă de basm.
În uvertura ,,Olandezul zburător” predomină o scriitură amplă, cu sonoritate gravă, caracteristică stilului Wagnerian. Toate ideile muzical-dramatice din ,,Tannhauser” sunt reunite în uvertură, o adevărată capodoperă a muzicii simfonice. În această operă, legenda fantastică medievală se împleteşte cu scene din viaţa reală, evocând pitorescul naturii, dar şi scene din viaţa cotidiană. De la dramatismul din ,,Olandezul zburător”, a fost evidenţiată cu succes atmosfera de basm din ,,Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”. De aici s-a trecut şi prin ipostazele lirismului dens, pe care Wagner îl dezvoltă în ,,Tannhauser”, între acestea apărând cadrul intim al concertului pentru pian şi orchestră. Astfel în parcurgerea paginilor simfonice din această seară am audiat lucrări ce aparţin unor zone diferite. Sunt capodopere revelatoare asupra marelui spectacol interior al muzicii.
Nu putem încheia această trecere în revistă a uverturilor wagneriene, fără a remarca contribuţia orchestrei în ceea ce priveşte interpretarea. Dirijor cu mari resurse, Santorsola a încercat cu mare supleţe să conducă orchestra simfonică spre toate intenţiile sale, făcând astfel dovada unor calităţi ce le-am dori mai consecvent valorificate şi în cadrul orchestrei, care a avut unele deficienţe în acest program de deschidere al stagiunii.
„Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră” în Do major, de Wolfgang Amadeus Mozart debutează cu un Allegro maestoso, pregătind contrastul cu Andantele din partea a doua. Strălucirea discursului lent a fost dată de controlul frazelor muzicale, solista fiind urmărită în întregime de întreaga orchestră. Cea de-a treia parte, Allegro vivace assai prezintă structura de bază a primei părţi.
Am ascultat aşadar o versiune, în care orchestra a reuşit în cele din urmă să se mobilizeze, lăsând să se vadă deplina înţelegere a colaborării între parteneri. De reproşat solistei, ar fi exagerarea tempo-urilor, ce a dus la decalaje.
În final am avut bucuria de a audia „Rapsodia Română nr. 1” în La Major ce prezintă o imagine strălucitoare şi optimistă a veseliei populare, redată printr-o succesiune de teme folclorice precum „Am un leu şi vreu să-l beu”, „Hora lui Dobrică”, „La moară”, „Ciocârlia”, „Hora staccato”, „Banul Mărăcine” ş.a, ce au un ecou extraordinar în lume. Linia melodică ne-a reamintit de folclorul românesc, de evocarea pitoreştilor ţinuturi moldave, trăsături ce constituie farmecul inexprimabil al muzicii marelui nostru Enescu. Din punct de vedere al interpretării ar fi de reproşat intonaţiile aproximative, unele decalaje, precum şi imprecizia cu care a fost tratată lucrarea. Acestea sunt aspecte asupra cărora nu poţi să nu meditezi când ai prilejul să audiezi asemenea lucrări. Cu toate acestea e imposibil să nu trăieşti atmosfera creată de rapsodie. Această lucrare a creat cadrul potrivit pentru finalul concertului, rezultatul firesc fiind inevitabila emoţie artistică creată.
Programul acestui concert simfonic cu care se deschide stagiunea muzicală este unul mai special, ce nu a fost optat întâmplător. Cu 65 de ani în urmă, muzica lui Wagner, Mozart şi Enescu a putut fi ascultată în concertul inaugural al Filarmonicii ,,Moldova”. Concluzionând pe o notă melancolică dată de trecerea ireversibilă a timpului ne mai rămâne doar să-i invităm pe iubitorii de muzică bună la concertele viitoare, care au reprezentat timp de 6 decenii raţiunea de a exista a acestei instituţii, căruia îi urăm multe concerte pe măsură şi mulţi ani de activitate de acum încolo!
Anul acesta Filarmonica ieşeană împlineşte 65 de ani de activitate! Instituţia muzicală profesionistă a întreprins un drum de cultură artistică, contribuind la afirmarea spiritualităţii româneşti, prin îndeplinirea misiunii sale muzicale şi naţionale. Din când în când, aceasta oferă spectacole grandioase publicului fermecat de muzică bună, şi tinde să ridice pe o treaptă superioară interesul constant ce s-a menţinut în activitatea Filarmonicii ieşene de-a lungul anilor trecuţi de la înfiinţarea sa.
Oriunde în lume prezenţa unui interpret străin într-o sală de concerte a fost şi este primită cu un plus de interes din partea publicului. Filarmonica a prilejuit pentru acest debut audierea unei pianiste consacrate, care i-a bucurat pe cei prezenţi în sală, printr-o interpretare impecabilă.
Entuziasmul, abnegaţia artistică, seriozitatea solistei şi a dirijorului s-au transmis aproape integral orchestrei, determinând un nivel destul de ridicat al concertului. Cunoscută ca o pianistă de anvergură, solista ne-a dăruit o interpretare plină de culori, printr-o frazare elevată. Aceasta dispune de o tehnică ce-i asigură o fascinantă degajare, cu un efort al interpretării ce se simte în tuşeul clapelor.
În deschiderea programului am audiat uvertura ,,Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”. Echilibrul lucrării a fost dat de sonoritatea amplă a culorii timbrale a instrumentelor de alamă, unde suflătorii schimbă permanent replici, creând o atmosferă de basm.
În uvertura ,,Olandezul zburător” predomină o scriitură amplă, cu sonoritate gravă, caracteristică stilului Wagnerian. Toate ideile muzical-dramatice din ,,Tannhauser” sunt reunite în uvertură, o adevărată capodoperă a muzicii simfonice. În această operă, legenda fantastică medievală se împleteşte cu scene din viaţa reală, evocând pitorescul naturii, dar şi scene din viaţa cotidiană. De la dramatismul din ,,Olandezul zburător”, a fost evidenţiată cu succes atmosfera de basm din ,,Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”. De aici s-a trecut şi prin ipostazele lirismului dens, pe care Wagner îl dezvoltă în ,,Tannhauser”, între acestea apărând cadrul intim al concertului pentru pian şi orchestră. Astfel în parcurgerea paginilor simfonice din această seară am audiat lucrări ce aparţin unor zone diferite. Sunt capodopere revelatoare asupra marelui spectacol interior al muzicii.
Nu putem încheia această trecere în revistă a uverturilor wagneriene, fără a remarca contribuţia orchestrei în ceea ce priveşte interpretarea. Dirijor cu mari resurse, Santorsola a încercat cu mare supleţe să conducă orchestra simfonică spre toate intenţiile sale, făcând astfel dovada unor calităţi ce le-am dori mai consecvent valorificate şi în cadrul orchestrei, care a avut unele deficienţe în acest program de deschidere al stagiunii.
„Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră” în Do major, de Wolfgang Amadeus Mozart debutează cu un Allegro maestoso, pregătind contrastul cu Andantele din partea a doua. Strălucirea discursului lent a fost dată de controlul frazelor muzicale, solista fiind urmărită în întregime de întreaga orchestră. Cea de-a treia parte, Allegro vivace assai prezintă structura de bază a primei părţi.
Am ascultat aşadar o versiune, în care orchestra a reuşit în cele din urmă să se mobilizeze, lăsând să se vadă deplina înţelegere a colaborării între parteneri. De reproşat solistei, ar fi exagerarea tempo-urilor, ce a dus la decalaje.
În final am avut bucuria de a audia „Rapsodia Română nr. 1” în La Major ce prezintă o imagine strălucitoare şi optimistă a veseliei populare, redată printr-o succesiune de teme folclorice precum „Am un leu şi vreu să-l beu”, „Hora lui Dobrică”, „La moară”, „Ciocârlia”, „Hora staccato”, „Banul Mărăcine” ş.a, ce au un ecou extraordinar în lume. Linia melodică ne-a reamintit de folclorul românesc, de evocarea pitoreştilor ţinuturi moldave, trăsături ce constituie farmecul inexprimabil al muzicii marelui nostru Enescu. Din punct de vedere al interpretării ar fi de reproşat intonaţiile aproximative, unele decalaje, precum şi imprecizia cu care a fost tratată lucrarea. Acestea sunt aspecte asupra cărora nu poţi să nu meditezi când ai prilejul să audiezi asemenea lucrări. Cu toate acestea e imposibil să nu trăieşti atmosfera creată de rapsodie. Această lucrare a creat cadrul potrivit pentru finalul concertului, rezultatul firesc fiind inevitabila emoţie artistică creată.
Programul acestui concert simfonic cu care se deschide stagiunea muzicală este unul mai special, ce nu a fost optat întâmplător. Cu 65 de ani în urmă, muzica lui Wagner, Mozart şi Enescu a putut fi ascultată în concertul inaugural al Filarmonicii ,,Moldova”. Concluzionând pe o notă melancolică dată de trecerea ireversibilă a timpului ne mai rămâne doar să-i invităm pe iubitorii de muzică bună la concertele viitoare, care au reprezentat timp de 6 decenii raţiunea de a exista a acestei instituţii, căruia îi urăm multe concerte pe măsură şi mulţi ani de activitate de acum încolo!
Simona Ţărnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu