FMR 2013 - Concert cameral al compozitorilor şi interpreţilor din Republica Moldova

Mihaela Balan, doctorand muzicologie

Penultima seară a Festivalului Muzicii Româneşti a fost dedicată artei sonore de peste Prut, semnată şi interpretată de muzicieni din Republica Moldova. Compozitorii ale căror lucrări le-am audiat în cadrul concertului de sâmbătă, 26 octombrie, fac parte din perioada postbelică, promovând muzica modernă în măsura disponibilităţilor politice şi culturale.

Ghenadie Ciobanu, Vlad Burlea şi Vladimir Beleaev sunt colegi de generaţie, născuţi între 1955 şi 1957, iar Snejana Pîslari (1972), a devenit cea mai tânără membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Republica Moldova în 1991. Dintre aceştia, Ghenadie Ciobanu s-a implicat nu doar în viaţa culturală şi artistică a ţării sale, dar şi în cea politică, în calitate de ministru al Culturii între 1997-2001. A avut un rol important în susţinerea muzicii academice prin iniţierea şi organizarea anuală a festivalului „Zilele Muzicii Noi”, ajuns anul acesta la cea de-a XXII-a ediţie. De asemenea, este preşedinte al Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova şi fondator al ansamblului de muzică contemporană „Ars Poetica”, promovând creaţiile tinerilor compozitori în toate proiectele şi activităţile sale (menţionăm ciclul permanent de emisiuni „Studioul Muzicii Noi” la Radio Moldova).

Recitalul de sâmbătă seară a început cu o lucrare pentru două piane din creaţia lui Ghenadie Ciobanu, intitulată To Philharmonic Public of Chişinău, formată din trei părţi, contrastante nu atât din punct de vedere agogic, cât mai ales la nivelul limbajului sonor şi al ritmurilor folosite. Astfel, prima secţiune, caracterizată prin virtuozitate tehnică, structură mozaicată, este constituită dintr-o succesiune de idei sonore familiare ascultătorilor avizaţi cu repertoriul pianistic de bază, cel mai evident moment fiind fragmentul dintr-un studiu de Czerny (op. 299, nr. 21) inserat în discurs ca un plan distinct. Partea a doua s-a evidenţiat prin planul ostinat bazat pe o pedală ritmico-melodică în registrul grav, amintind de pulsaţia ritmică asimetrică din coloana sonoră a filmului Misiune imposibilă. Ultima secţiune a debutat într-o atmosferă impresionistă, în tempo liber, finalizându-se cu o culminaţie construită sub forma unei cadenţe acordice ample, urmată de tremollo-ul realizat de cei doi pianişti (Victoria Romaşco şi Alexandru Prigalo) la fluiere.

 Recitalul a continuat cu ciclurile de Creionări şi Fantasme pentru pian solo din creaţia compozitorului Vlad Burlea. Concepute după modelul suitelor de miniaturi romantice, piesele compuse de Vlad Burlea se caracterizează prin sonorităţi modale (date de prezenţa intervalelor mărite şi a treptelor mobile), melodii simple, repetitive, dinamică preponderent redusă. Pianista Livia Ciolpan a evidenţiat sugestiv caracterul folcloric şi culorile sonore impresioniste impregnate în substratul modal al pieselor.

Cantilenele Snejanei Pîslari pentru pian solo, interpretate de Olesea Ghernagea, compun un ciclu de piese care poate fi corelat stilistic cu muzica rusă pentru pian din prima jumătate a secolului al XX-lea, amintind de Aforismele lui Şostakovici, Preludiile lui Skriabin sau Piesele pentru pian de Haciaturian. Cantabilitatea liniilor melodice, metrica instabilă, scriitura plurivocală, limbajul tono-modal cu înlănţuiri acordice neaşteptate reprezintă principalele trăsături ale Cantilenelor semnate de Snejana Pîslari, o compozitoare aflată încă în plină ascensiune a carierei artistice.

Din creaţia lui Ghenadie Ciobanu, am audiat încă trei lucrări pentru pian solo, interpretate succesiv de Alexandru Prigalo şi Victoria Romaşco. De sonata meditor se caracterizează printr-un discurs cu relief tensional fluctuant, datorită existenţei unor zone de tumult interior, a căror încărcătură nu este condusă spre o culminaţie generală. Compozitorul creează un discurs ce pare să evolueze liber, din aproape în aproape, lipsit de control armonic şi fără o dramaturgie de ansamblu. A doua lucrare, Capriccio, reprezintă, prin contrast, o structură gândită sub forma unui arc al expresiei construit prin tensionare, culminaţie şi relaxare, bazat pe ritmuri pregnante cu accente asimetrice, structuri cluster şi figuraţii melodice rapide, în maniera Sarcasmelor lui Prokofiev. În Natură moartă cu flori, melodii şi armonii pentru pian solo, regăsim caracteristicile din Sonata meditor, lucrarea având un discurs static, voit non-culminativ, cu evoluţie armonică negravitaţională, tempo fluctuant şi final abrupt, deschis, ca o întrebare retorică. Aceste aspecte nu conduc, însă, la o structură arbitrară, neorganizată. Lucrarea are o coerenţă interioară conferită de folosirea aceluiaşi tip de figuraţii şi elemente microstructurale, care asigură cursivitatea şi unitatea piesei.

Programul serii s-a încheiat cu Dies irae pentru două piane, de Vladimir Beleaev, în interpretarea lui Alexandru Prigalo şi a Liviei Ciolpan. Lucrarea este spectaculoasă din mai multe de vedere. Pe de o parte, conţine o serie de efecte sonore de avangardă, precum pianul preparat (prin intervenţii directe asupra coardelor în debutul lucrării, pentru crearea efectului de rezonanţă naturală), clusterele din ce în ce mai ample ca spaţiu sonor până la finalul lucrării. Pe de altă parte, lucrarea surprinde prin organizarea ei foarte clară, în ciuda elementelor menţionate anterior, evoluţia gradată, tensionarea şi aglomerarea sonoră realizate treptat pe baza cunoscutei teme muzicale medievale Dies irae. Un moment-cheie este inserţia neaşteptată a unui citat prelucrat din Preludiul nr. 2 în do minor din primul volum al Clavecinului temperat de J. S. Bach, adus în mod natural în discurs, ca o evoluţie firească a figuraţiilor melodice care sunt într-o perpetuă transformare până la dobândirea formei recognoscibile din creaţia bachiană. În continuare, ele sunt prelucrate prin secvenţe distorsionate, ducând la crearea unui perpetuum mobile amplificat într-un crescendo general, ca o avalanşă imposibil de oprit. Apariţia clusterelor evidenţiază şi mai puternic sensul ironic al lucrării, realizat prin stilizare parodică a elementelor figurative de tip baroc, iar finalul poate fi considerat chiar burlesc în contextul anterior nefocalizat asupra unui centru tonal, deoarece opus-ul se încheie cu o cadenţă majoră surprinzătoare.

Pianiştii veniţi din Republica Moldova au dovedit o pregătire muzicală temeinică, demonstrând că şcoala interpretativă de peste Prut se bazează pe disciplină, studiu consecvent şi cunoştinţe muzicale generale solid fixate în perioada formării artistice. Îi felicităm şi le dorim mult succes în continuare!