FMR 2013 - Sonorităţi inedite în viziunea interpretativă a ansamblului „Archaeus”

Tincuţa Agavriloaie, anul III Muzicologie

            Duminică, 27 octombrie, a avut loc ultima manifestare a Festivalului Muzicii Românești, un concert cameral susținut de ansamblul  „Archaeus”, condus de maestrul  Liviu Dănceanu.

Membrii ansamblului, Anca Vartolomei - violoncel, Rodica Dănceanu - pian, Dorin Gliga - oboi, Ion Nedelciu - clarinet, Şerban Novac - fagot, Sorin Rotaru - percuţie, Marius Lăcraru - vioară, s-au unit în anul 1985 în formația de astăzi, din dorința de a promova împreună cele mai diverse tendinţe şi orientări din muzica contemporană. Ansamblul a susținut peste 300 de concerte, în care a interpretat cca. 550 de lucrări ale compozitorilor români și străini, a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale, în diferite centre muzicale ale lumii: Bucureşti, Paris, Viena, Salzburg, Budapesta, Geneva, Huddersfield, Berlin, Bonn, Köln, München, Hanovra, Copenhaga, Moscova, Lisabona, Sofia, Chişinău, Bratislava, Roma, Torino, New York, Cleveland, Washington etc.

Mentor al ansamblului, Liviu Dănceanu reunește calități definitorii ale muzicianului complet: compozitor, dirijor, profesor și publicist. S-a născut la Roman, în 1954, a urmat studiile muzicale în cadrul Conservatorului „C. Porumbescu” din Bucureşti, secţia Compoziţie, la clasa profesorului Ştefan Niculescu. Tinzând spre perfecționare, după absolvirea Conservatorului a urmat studiile post-universitare la Seminarul Internaţional de Compoziţie de la Kazimiersz-Dolny, Polonia. În prezent, este profesor de istoria muzicii, compoziţie muzicală, estetică şi stilistică la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

            Panta Rei de Liviu Dănceanu a deschis concertul într-un mod spectaculos, prin caracterul sincretic conferit de îmbinarea muzicii cu declamații și metode inedite de emisie sonoră. „Panta Rei” este o expresie din greaca veche, ce se traduce „Totul curge” (expresia completă fiind „Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”). Fiind concepută în „deschiderea” secolului XXI (2001), construcția muzicală se bazează pe diversitate, presupunând asocierea unor intonaţii din muzica academică, de divertisment şi exotică. După opinia compozitorului, „lucrarea poate fi percepută ca o istorie a muzicii".

            Reprezentând un omagiu adus lui Brâncuși, următoarea lucrare din program intitulată Studiu pentru Columna infinită de Corneliu Dan Georgescu, compusă în 2008, a fost dedicată ansamblului „Archaeus” și are ca particularitate expresia sonoră arhetipală de tip ascensio, care în viziunea lui Corneliu Dan Georgescu, tinde spre sonorități ce par „să nu fi preluat nimic de la muzică, ci să creeze totul de la zero”. O înglobare de structuri sonore esențializate, statice, dar și de organizări bazate pe motive cu caracter repetitiv, variate intonațional și timbral, Studiu pentru Columna infinită reliefează dimensiunea spirituală a muzicii, oferind sonorități cu tentă meditativă.

Concertul a continuat cu o lucrare din 1995 din creația lui Costin Miereanu - Solo pentru fagot, unde compozitorul apelează la diferite metode de producere a sunetului. Dacă la început, fagotul este tratat ca percuție ritmizată, sonoritate completată de percuția însăși, ulterior instrumentul dezvoltă diverse efecte, ce se pot constitui într-un compendiu tehnic al fagotului contemporan.

Compusă în 1979 Sinchronie 1 de Ștefan Niculescu, are la bază, ca modalitate de organizare a discursului muzical, heterofonia. Dramaturgia nu este realizată prin contraste ascuțite, ci prin acumulări timbrale treptate, ce ating un punct culminant mai mult intrinsec. Sonoritățile limpezi, desfășurate în rubato, crează ambianța unei muzici meditative, alături de un „sincron”  timbral perfect.

Horia Șurianu, coleg de generaţie şi de spaţiu cultural (parizian) cu Costin Miereanu, a figurat în programul concertului prin Diffractions Brisées. Particularităţile creatoare ale lui Horia Șurianu se dezvăluie printr-o sonoritate apropiată mai mult de Impresionism. Într-adevăr, am audiat o muzică „mai consonantă”, lipsită de asperitatea specifică expresionismului întâlnit la Costin Miereanu, o muzică a continuităţii, a culorilor suave, rezultate din succesiunea intervenţiilor melodice susţinute de fluxul figuraţiilor sonore amintind, pentru toţi ascultătorii, pagini debussyste.

În contrast cu universul sonor propus de Horia Şurianu, Invenzioni de Adrian Pop, creată în 1992, se remarcă prin ritmicitate, momente de virtuozitate cu caracter improvizatoric, dialoguri și combinații timbrale inedite. Sonoritatea face trimitere, pe alocuri, la folclorul românesc, cu evidente sugestii de bucium, reprezentate la clarinet. Compozitorul a respins în mare parte intențiile narative sau sugerările de trăiri, concentrându-se în schimb spre exploatarea întregii forțe interioare a muzicii, prin crearea unei dramaturgii „explozive”, cu puternice culminații tensionale.

Un omagiu dedicat lui Bartók îl reprezintă următoarea lucrare, Remembering Bartók de Cornel Țăranu, ce evocă stilul compozitorului maghiar la nivelul structurilor armonice, mai ales în momentele de dialog între instrument-solo și grup instrumental, deasemenea, prin linia contorsionată a melodiei susţinute cu virtuozitate de oboistul Dorin Gliga. A fost compus în același an cu Solo pentru fagot de Costin Miereanu (1995), însă abordarea stilistică a fost diferită. În timp ce Cornel Ţăranu valorifică parametrii de limbaj pentru a obţine o expresie sonoră ce reiterează, în manieră fragmentată, spaţiul creator bartokian, Costin Miereanu se concentrează pe exploatarea instrumentului, în direcţia obţinerii unor modalităţi noi de producere a sunetului.

Ansamblul „Archaeus” încheie concertul cu o lucrare semnată de Liviu Dănceanu, Heptaih, compusă la un an după Studiu pentru Columna infinită de Corneliu Dan Georgescu (2009). Sonoritățile ne-au transpus într-o ambianţă modală specifică spaţiului bizantin, redată cu ajutorul solo-urilor melismatice îmbrăcate în scriituri de tip polifonic şi heterofonic, însoţite uneori de ison. De remarcat este percuţia care a contribuit prin armonizarea în cvarte şi octave la vibrafon, conturând cadrul auster specific epocii medievale.

 Deși s-au evidențiat prin sonorități inedite, lucrările pe care le-am ascultat au fost receptate de un auditoriu restrâns. Neînțeleasă uneori de o categorie a publicului concentrată pe opus-uri tradiționale, muzica contemporană fascinează tocmai prin diversitatea ei stilistică și prin complexitatea  procedeelor componistice, reușind să exteriorizeze poate, cele mai rafinate și surprinzătoare stări interioare.