FMR 2013 - Policromie stilistică în sfera muzicii româneşti

Gabriel Gheorghiu, anul I Master Muzicologie               

Sâmbătă, 26 octombrie 2013, ora 11.00, în Sala „Eduard Caudella”, a avut loc concertul cameral susţinut de ansamblul de suflători Nova Musica Viva şi cvartetul Ad Libitum.

 Ansamblul Nova Musica Viva a luat fiinţă la iniţiativa unui grup de instrumentişti suflători ai orchestrei Filarmonicii „Moldova” din Iaşi. Denumirea a fost adoptată în amintirea formaţiei Musica Viva, condusă de Vicente Ţuşcă, deosebit de apreciată în anii 70 – 80. Ansamblul este format din următorii instrumentişti: Cezar Horez – flaut, Alin Apetroaie – flaut, Florin Ţaga – oboi, Alexandru Olaru – oboi, Constantin Ailenei – clarinet, Ioan Guşă – fagot, Adrian Moisuc – fagot, Romeo Popa – corn, Paul Patraş – corn, Ion Moraru – trompetă şi Ciprian Ciotloş – pian.

În interpretarea ansamblului am audiat pentru început Cantata III - Răscruce pentru sextet de suflători, de Ştefan Niculescu. Inspirată din poezia cu acelaşi nume de Tudor Arghezi, lucrarea se remarcă prin scriitura complexă, într-un limbaj total cromatic, având la bază o temă, ambientată prin scriituri polifonice/ heterofonice. Interpretarea a fost reuşită, ópus-ul fiind redat cu acurateţe şi expresivitate.

A doua piesă a fost Blues and trouble de Sabin Păutza. Anul acesta, pe data de 8 februarie 2013, compozitorul şi dirijorul Sabin Păutza  aniversa 70 de ani de viaţă şi 50 de ani de carieră, moment elogiat pe parcursul întregului an de cele mai importante istituţii ale lumii muzicale româneşti. Iubit atât în ţară cât şi în străinătate pentru creaţia lui accesibilă în toate genurile, compozitorul semnează şi piesa Blues and trouble. Concepută în maniera muzicii de jazz, un stil abordat de maestru în multe lucrări – cea mai reprezentativă fiind Concertul pentru saxofon şi orchestră – lucrarea este plină de energie şi melodicitate, cu o tematică bine definită, îmbrăcată în armonii specifice stilului apartenent. Magia sunetelor, căutările şi răspunsurile sugerate prin scriitura polifonică atribuită instrumentelor de suflat şi întregite de acompaniamentul pianistic, au încântat publicul.

În încheierea programului am avut bucuria să audiem Cvartetul nr. 2 în sol major, opus 22 de George Enescu, în interpretarea ansamblului Ad Libitum, deosebit de apreciat în ţară şi în străinătate. Înfiinţat în anul 1988 la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, acesta câştigă numeroase premii naţionale şi internaţionale, susţinând recitaluri pe scene renumite ale lumii. Dispariţia neaşteptată, în anul 2011, a lui Adrian Berescu determină ca locul viorii I să fie ocupat de renumitul violonist Alexandru Tomescu. În noua formulă: Alexandru Tomescu – vioara I, Şerban Mereuţă – vioara II, Bogdan Bişoc – viola şi Filip Papa – violoncel, pe 14 februarie 2012, cvartetul avea să susţină primul concert dedicat celui ce a fost timp de 24 de ani vioara I a ansamblului. Vor urma noi concerte în ţară şi străinătate şi lansarea, pe 22 octombrie 2012, a CD-ului Ad Libitum Primus.

Cvartetul nr. 2 în sol major, opus 22 de George Enescu, interpretat în concertul de astăzi, este un opus finalizat în anul 1951. Capodoperă a genului, lucrarea are o concizie remarcabilă şi este apreciată de muzicologi ca fiind un vârf în muzica sa de cameră. Structura  cvadripartită se configurează astfel: primele două secţiuni au un caracter nostalgic, confesiv, iar în ultimele două, definitorii sunt ritmul pregnant, vitalitatea rezultată extrase din muzica de tradiţie populară românească.

Primul moment, Molto moderato, a prins viaţă în tălmăcirea lirică, fremătătoare a viorii I – Alexandru Tomescu, susţinută subtil de ceilalţi parteneri. Treptat, atmosfera a devenit din ce în ce mai enigmatică, pentru ca în finalul părţii I, sonorităţile să se resoarbă treptat pe tonică. Totul s-a încheiat lăsând o stare de linişte sublimă, după stingerea piano – pianissimo-ului realizat de violoncel.

Sunetul profetic al violoncelului a deschis partea a doua, Andante molto sostenuto ed expressivo a cvartetului. O melodie lentă, inspirată din celulele - motiv ale primei părţi, s-a făcut auzită în interpretarea expresivă a lui Filip Papa. Treptat, aceasta s-a transformat într-un glas morbid al destinului, prin enunţul în pizzicato al aceloraşi sunete. În contrast cu aceste enunţuri sunt „desenate” melodii mai lirice sau mai agitate, marcate cu atingerea de puncte culminante impecabil realizate de membrii cvartetului. Finalul s-a realizat printr-un acord în pianissimo, impecabil realizat.

Partea a III-a, Allegretto non troppo mosso, s-a evidenţiat printr-o interpretare avântată şi viguroasă, cu punctări şi enunţări tematice bine evidenţiate şi susţinute. Secţiunea s-a încheiat cu redarea expresivă a unei teme ce va constitui  incipitul părţii a patra.

Ultima mişcare, Rondo, a debutat energic pe motivul mai sus amintit. O alternanţă între tragismul şi lirismul enunţurilor celular - tematice s-a făcut auzită într-o interpretare în care măiestria tehnică şi-a dat mâna cu expresivitatea dramatică, lirică sau melancolică.

Tehnica desăvârşită, sensibilitatea creionărilor melodice, nuanţările perfect subliniate, parcurgerea susţinută a diverselor momente de tutti în ascensiune, marcarea viguroasă a punctelor culminante, toate încadrate de o sincronicitate perfectă, alcătuiesc tabloul interpretării de astăzi. Şi pentru ca portretul să fie complet, cvartetul Ad Libitum a „presărat” un element inedit şi  în vestimentaţie. Papioanele de culori diferite variind de la roşu ca simbol al focului - vioara I -  şi trecând apoi printr-o policromie sugestivă până la negru – violoncel -  simbol al  austerităţii spirituale, al desprinderii de lume, au completat  şi susţinut în registrul vizual baleiajul ideatic sonor regăsit în muzica lui Enescu.

În încheiere, nu putem decât să felicităm evoluţia celor două ansambluri, care au dovedit încă o dată că Iaşul reprezintă un focar de cultură muzicală ce are încă multe de spus.