FMR 2013 - Interviu cu compozitorul Dan Dediu

Cristina Merticaru-Egyed, doctorand muzicologie

Unul dintre muzicienii cei mai prolifici şi activi din peisajul artistic contemporan este  Dan Dediu. Arealul său componistic imens, ce depășește  100 de opusuri, ne dezvăluie un aspect aproape exhaustiv în ceea ce privește genurile și compartimentele valorificate: de la opusuri solistice pentru pian, vioară, violă sau violoncel, la complexele sale simfonii, de la muzica de cameră în diverse ipostaze, duo până la octet şi lucrări concertante, de la lieduri, muzică pentru cor, la drame muzicale și cantate. Este un personaj prodigios, o pregnanță dovedită prin multitudinea premiilor și nominalizărilor obținute și prin recunoasterea sa ca reprezentant major al domeniului compoziției românești și internaționale: laureat a numeroase premii acordate de către UCMR, premiul I Concursul “Gheorghe Dima”, Premiul I și Marele Premiu „George Enescu” la Concursul Internaţional cu același nume, Premiul II la Concursul „Mozart” Viena, etc.

Interesul pentru muzica nouă este exprimat nu doar prin compozițiile sale, ci și prin susținerea unor multiple manifestări adresate publicului de specialitate: festivaluri, simpozioane, conferințe, concursuri. Importanța sa în viața muzicală contemporană este dovedită de prezența activă în puncte nevralgice ale activității artistice românești și nu numai: membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică, director artistic al Festivalului Internațional de Muzică Contemporană "Săptămâna muzicii noi”, fondator și Director artistic al Ansamblului de Muzică Nouă "Profil", una dintre cele mai apreciate și profesioniste promotoare a creaţiei contemporane, dedicată nu doar interpretării lucrărilor româneşti de avangardă, ci și valorilor muzicale naționale și universale recunoscute.

Cristina Egyed: Cum apreciați Festivalul Muzicii Românești din Iași și evoluția lui de la o ediție la alta?

Dan Dediu: Din ce în ce mai bun și mai consistent. O inițiativă unică în România!

C.E.: Caracterizați succint lucrările dvs. ce au fost prezentate in această seară, 21 octombrie 2013, în ediția a XVII-a a Festivalului: Latebrae, Stella cadente, Pirouettes pierrotiennes.

D.D.: Sunt lucrări destinate repertoriului cameral, ce fie constituie meditații succinte asupra coborârii sau piruetei ca gesturi muzicale (Stella cadente și Pirouettes pierrotiennes), fie amorsează o diversitate de stări, definite cu claritate într-un triptic atipic – vioară, violă, pian (Latebrae, în traducere Cotloane)

C.E.: Care a fost, până acum, cel mai mare succes al formației instrumentale Profil și cea mai apreciată lucrare scrisă de compozitorul Dan Dediu?

D.D.: Consider că toate concertele ansamblului Profil sunt succese. Interpreți extraordinari, serioși și pasionați de muzica nouă. N-aș ști ce să aleg mai întâi. Cât despre cea mai apreciată lucrare a mea, e greu să mă pronunț. Ca să parafrazez un titlu de film, unora le place o piesă, altora alta… Multora le-a plăcut opera O scrisoare pierdută, alții au strâmbat din nas. Frenesia și Verva se cântă din ce în ce mai mult. Nu știu dacă sunt și cele mai apreciate.

C.E.: Ați prezentat lucrările dumneavoastră și în străinătate. Conjugați o paralelă: interesul compozitorilor, interpreților și a publicului român față de muzica nouă, în comparație cu cel al ţărilor vestice.

D.D.: Muzica nouă are un public restrâns, atât la noi, cât și în străinătate. Ceea ce există în străinătate, iar la noi nu prea găsim este critica de specialitate, reflectată într-un noian de comentarii, care problematizează și valorizează cu curaj. Nu cred că publicul e problema. Problema este reflectarea critică a concertelor, de unde derivă și gustul și interesul pentru muzica nouă.

C.E.: Cum resimțiți în activitatea dumneavoastră poziția oscilantă între spiritualitate și materialism caracteristică zilelor noastre, referitoare nu doar la auditoriu ci și la interpreți, sau compozitori tineri?

D.D.: E o componentă normală și cred că întotdeauna a fost așa. Compozitorul nu e un Ariel, dar nu e nici un Caliban. E un om obișnuit și are nevoi atât din zona spirituală, cât și din cea materială. Muzica reflectă viața și viața nutrește muzica. Spiritualul și materialul se alimentează și influențează reciproc. Întreaga viață a omului e o pendulare după ceea ce n-are, dar ar dori să aibă sau după locul în care nu este, dar ar vrea să fie.

C.E. Creaţia muzicală contemporană are un profil extrem de eterogen. Se bazează acesta pe căutarea cu ardoare a noului, pe tendința de edificare științifică, cerebrală a produsului compozițional, se rezumă doar la statutul său experimental, cunoaște valori semantice ale timpului pe care îl trăim? Cum vă regăsiți arta proprie în acest context? Dezvoltă sau neagă tradiția?

D.D.: Aparțin de o generație de compozitori care au fost învățați cu tabu-urile avangardei. ”Asta e voie, asta nu e voie. Asta se face, asta nu se face.” Între timp, globalizarea, atitudinea postmodernă, internetul, comunicarea instantanee – toate acestea au schimbat paradigma prin care privim noutatea și originalitatea. Asistăm la o reinstaurare a tradiției, chiar la un fel de neo-tradiționalism sau neo-academism.

După mine, noutatea constă într-o expresie nouă, nu în invenție de vocabular sonor. Desigur, caut cotloane neumblate în muzica mea, dar acestea nu se pot recunoaște ca atare decât pe un fond de tradiție muzicală asimilată. Ele se detașează prin contrast cu ceea ce știm deja.

Astfel, pentru a răspunde la întrebare, aș spune că nici nu dezvolt, nici nu neg tradiția, ci o integrez. Tradiția mă ajută să înțeleg piscurile simțirii muzicale, dar mă și avertizează vizavi de salturile în gol ale gândirii componistice. E ca o hartă pe care o port cu mine pentru a nu mă rătăci. Dar o hartă nu înseamnă nimic fără cel care știe să se orienteze după ea.

Pentru mine, muzica e una singură. În ultimul timp am început să scriu muzică într-un mod foarte clar, poate chiar enervant de clar. Un prieten dirijor mi-a spus: pot să-ți învăț piesa asta într-o după amiază. Nu știu dacă-i bine sau dacă-i rău. De multe ori, în compoziție, ceea ce crezi că-i pădure (de simțiri) e de fapt un mare deșert. Și invers: ai senzația că ești într-un deșert și dintr-o data te trezești într-o pădure labirintică.

C.E.:Aş dori să ne dezvăluiţi ce intenționați în proximile realizări componistice, luând în considerare și înclinația spre drama muzicală pe care ați afirmat-o în creație.

D.D.: Mă gândesc la o nouă opera, dar nu sunt încă hotărât. Am vreo trei variante. Deocamdată lucrez la un triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel și orchestra, pe care mai am puțin și-l finalizez. Se numește Febra și are trei părți: Delirium, Mirages și Paranoia.

C.E: Un cuvânt, o sintagmă ce ar caracteriza, ar putea defini sau dezvălui personalitatea artistică a compozitorului Dan Dediu.

D.D.: Vitalism: frenezie, ironie poznașă, carnavalesc, fantastic-sălbatic.

C.E: Un sfat referitor la cariera tinerilor interpreți, compozitori, muzicologi, muzicieni în general, în contextul actual.

D.D.: Citiți cât mai mult! Ideile nu vin decât citind sau scriind. În muzică nu e vorba de sunete, ci despre lumea interioară a fiecăruia dintre noi, reflectată prin conexiunile dintre sunete… Dacă n-aveți o lume interioară bogată, atunci nu faceți decât să înșirați note. Așadar, recomand lectură nesățioasă.