FMR 2013 - Tradiţional şi etern în muzica românească

Drd. Alina Bondoc

Vineri 25 octombrie a avut loc concertul vocal-simfonic susținut de orchestra simfonică a Filarmonicii și corul academic Gavriil Musicescu, eveniment înscris în cadrul Festivalului Muzicii Românești.

Sub bagheta maestrului Cristian Oroşanu, publicul s-a bucurat de audierea unor lucrări muzicale de un prestigiu aparte: Poema română op. 1 de George Enescu și Requiemul pentru solişti, cor şi orchestră de Marţian Negrea. Cea de-a două lucrare a serii, o primă audiţie, i-a avut ca soliști pe: soprana Irina Săndulescu, mezzo-soprana Mihaela Blându, tenorul Marian Someșan și basul George Cojocaru.

Seara a debutat cu Poema română de George Enescu, o lucrare foarte cunoscută de public, al cărei succes a fost asigurat încă de la  prima audiţie, ce a avut loc la Paris în 1898, cu orchestra L’Association Artistique (devenită ulterior L’Orchestre des Concerts Colonne) sub conducerea lui Eduard Colonne. Deşi acest opus  face parte din creaţiile enesciene timpurii, întâlnim unele citate folclorice, pe care le vom regăsi în tematica viitoarelor Rapsodii, precum şi din cele două Suite Române pentru orchestră.

Interpretarea oferită de ansamblul ieșean a fost una de succes, cu sublinierea dialogului dintre compartimentele orchestrale, în redarea succesiunii temelor de o mare diversitate. Dirijorul a avut un rol esențial atât în construirea dramaturgiei tipic romantice a partiturii, cât şi prin intervențiile discrete, care au contribuit la omogenizarea momentelor solistice şi de ansamblu.

Requiemul pentru solişti, cor şi orchestră de Marţian Negrea se înscrie în patrimoniul muzical românesc, oferind totodată cadrul solemn propriu genului apartenent. Compus în anul 1957 în memoria lui George Enescu, opus-ul cuprinde textele cântărilor funebre românești de rit ortodox.

Partea I are la bază troparul glasului VIII din cartea lui Dimitrie Cunțanu, cu unele modificări tematice și cadențiale care sunt accentuate cu ajutorul aparatului orchestral, în relație cu ansamblul coral și cu soliştii.

Partea a II-a are la bază o podobie a glasului V, din cadrul troparelor pentru defuncți, melodia psaltică dobândind un caracter dramatic în orchestraţia realizată de Marțian Negrea.

Partea a III-a, Largo ma non tropo, debutează cu un preludiu în caracter sobru, care va deveni ulterior un plan secundar pentru intervenţia soliştilor.

Următorul moment pentru tenor şi cor, intitulat Cu adevărat deşertăciune sunt toate poate fi considerat o culminaţie a succesiunii ideilor cu substrat teologic intitulat Cu adevărat deşertăciune sunt toate pentru tenor şi cor, realizând trecerea către secţiunea, Andante semplice,  remarcată prin valorificarea cântecului psaltic într-un context sonor preponderent modal.

În partea a VI-a Allegro moderato-Andante,  după o amplă introducere orchestrală, discursul sonor este construit prin alternanţa momentelor solistice cu expunerile corale, în nuanță redusă canalizate pe ideea separării dintre cele două planuri: celest şi terestru Pe Dumnezeu a-l vedea nu e cu putinţă. 

În final este intonat cunoscutul cântec de strană Troparul Nașterii Domnului. Se evidențiază melodica bizantină cu profil descendent într-o ambianţă de tip meditativ, ca o transpunere muzicală a coborârii către moarte.

Considerată operă emblematică pentru creația lui Marțian Negrea, lucrarea are un discurs sonor dens și bine ancorat în principiile componistice ale epocii. Se cuvine să felicităm tot colectivul muzical care a contribuit la realizarea acestei prime audiţii în spaţiul artistic ieşean, capodoperă care după prima audiţie din 1990 cu Orchestra şi Corul Filarmonicii Banatul din Timişoara, sub bagheta maestrului Ion Baciu, merita cu adevărat să fie inclusă în circulaţia valorilor muzicale.